Democrat liberalii brăileni au decis că se vor înscrie în cursa pentru alegerile locale fără Uniunea Naţională pentru Progresul României. Vestea vine de la Viorel Balcan, preşedintele Organizaţiei Municipale a PDL Brăila, care a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de cine vor merge democrat liberalii brăileni în campania electorală. "De 9 zile am avut discuţii cu organizaţiile politice din judeţul Brăila, mai puţin cu cele care compun Uniunea Social Liberală. Am avut negocieri cu UNPR-ul, cu PNG-ul, cu Partida Romilor şi cu PNŢCD-ul. Cu PNŢCD nu s-a mai făcut niciun fel de negociere pentru că au refuzat o alianţă cu PDL-ul fără a da vreo explicaţie, este treaba dumnealor. Cu UNPR-ul nu am ajuns la nicio concluzie pentru că a impus anumite condiţii pe care Partidul Democrat Liberal nu le-a acceptat. Eu nu am nimic cu domniile lor, nici eu şi nici colegii mei de partid, rămân prietenii noştri în continuare, dar nu putem accepta o alianţă în care varianta câştigătoare să fie numai de o parte, iar varianta perdantă să fie de cealaltă parte. În final, alianţa s-a încheiat cu PNG-ul şi cu Partida Romilor", a spus deputatul PDL Brăila. Acesta a mai adăugat că decizia de a nu merge alături de UNPR a venit în urma unor neînţelegeri stârnite de "condiţiile impuse" de cei din urmă menţionaţi şi că hotărârea nu ar putea fi schimbată de o eventuală hotărâre venită de la nivel naţional. "Se ştie foarte bine că Partidul Democrat Liberal, în Comitetul Director de duminica trecută, a dat libertate fiecărei organizaţii judeţene în parte să facă alianţe cu cine doreşte în plan local. Nu poate să ne impună nimeni să facem dragoste cu sila", a explicat politicianul. Tot în legătură cu alegerile, Balcan a declarat că în acest moment candidaţii PDL pentru toate localităţile din judeţul nostru sunt stabiliţi în proporţie de 90% şi că cel mai probabil, la finele săptămânii viitoare, va fi prezentată o listă completă în acest sens.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.