Preşedintele PDL Brăila, Eugen Bădălan, a precizat, ieri, că este nevoie de un om care să se ocupe zi de zi de partid, iar el, fiind plecat la Bucureşti, la Camera Deputaţilor, nu poate face acest lucru eficient: "Managerul politic nu are drept de a decide, ci numai de a duce la îndeplinire hotărârile conducerii. Ţine legătura cu Bucureştiul, transmite şi primeşte date, etc. El nu are o funcţie de conducere, nu face parte dintre decidenţi. Este un angajat al partidului, mai exact".
Potrivit lui Bădălan, există patru candidaţi pentru această funcţie, dintre prim-vicepreşedinţi sau vicepreşedinţi, însă problema este că persoana în cauză va trebui să renunţe la alte activităţi profesionale şi să se ocupe în exclusivitate de partid, el fiind plătit pentru această muncă.
Bădălan a mai precizat că aceasta nu este o idee a organizaţiei locale, ci o decizie a conducerii centrale, care se va aplica în fiecare filială judeţeană.