"Am facut un apel la deblocarea dosarelor demnitarilor aflate la Parlament, ma refer aici la cele ale lui Adrian Nastase, pentru a le da drumul in justitie, iar aceasta sa-si spuna cuvantul", a declarat, luni, Gheorghe Flutur. "Nu este prima data cand am spus acest lucru si noi vrem sa aplicam aceeasi unitate de masura pentru toti. De altfel, am inteles ca si domnul Nastase a cerut acelasi lucru", a spus Flutur.
El a precizat ca subiectul nu a fost abordat in sedinta coalitiei de guvernamant de luni, dar a fost analizata pozitia PD-L pe marginea acestei teme in cadrul sedintei Biroului Permanent National. "Vom vota asa cum am mai votat pana acum, anume ca Justitia sa-si faca treaba. Nu ne putem schimba pozitia de la o zi la alta", a apreciat vicepresedintele democrat-liberal.
Vicepresedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat joia trecuta, ca a finalizat si a depus la Biroul Permanent opinia separata a social-democratilor privind soarta dosarelor "Matusa Tamara" si "Zambaccian 2". Potrivit acestuia, pesedistii au decis sa propuna plenului Camerei Deputatilor retrimiterea dosarelor lui Adrian Nastase la Comisia juridica, invocandu-se faptul ca raportul elaborat de presedintele forului, Daniel Buda, nu contine nicio recomandare precisa catre plen in privinta urmaririi penale.
Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, a anuntat, pe 6 februarie, ca va cere Parlamentului sa recomande trimiterea dosarelor sale in instanta, exprimandu-si ironic speranta ca statul "lui Traian Basescu si Emil Boc" va functiona de acum inainte, iar justitia va incepe sa apere cetatenii.