PC Brăila va avea candidat propriu la Făurei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PC Brăila va avea candidat propriu la Făurei

* pe de altă parte, Alexandru Dănăilă, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila, afirmă că discuţiile nu sunt încheiate în ceea ce priveşte candidatul Primăriei Făurei şi că ar fi vorba mai mult despre o decizie de moment din partea PC-ului

După nenumărate discuţii, PC Brăila a decis să aibă candidat propriu pentru Primăria oraşului Făurei şi nu unul USL. Conform liderului Partidului Conservator Brăila, Gheorghi Obreja, în lipsa atingerii unui consens între liderii USL în ceea ce priveşte alegerea candidatului pentru Primăria Făurei, conservatorii au decis să întoarcă spatele PSD şi PNL şi meargă cu propriul reprezentant. Cu toate acestea, preşedintele filialei brăilene PC spune că nu este vorba despre neînţelegeri sau tensiuni şi că protocolul le permite o astfel de variantă. "Vom avea candidatul nostru la Făurei, dar asta nu înseamnă că au fost neînţelegeri în USL. Să nu uităm că protocolul spune că suntem obligaţi să avem candidatură comună la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la municipiul reşedinţă, iar în rest, acolo unde liderii se înţeleg - există candidatură comună, unde nu se înţeleg - nu există candidatură comună. Deci, nu e nicio tensiune, nu e nicio problemă, protocolul spune lucrul ăsta. Acolo, dacă nu am ajuns la un consens, avem candidatură separată. Tot ce pot spune este că îmi doresc să câştigăm", ne-a spus Obreja, menţionând totodată că decizia candidatului separat pentru Făurei este una cât se poate de sigură. Pe de altă parte, Alexandru Dănăilă, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila, declară că discuţiile nu sunt încheiate şi că ar fi mai mult o decizie de moment. "Legea electorală obligă partidele care formează alianţe politice la nivel local să comunice Biroului Electoral Central sau Judeţean (care la noi nu s-a format încă, doar cel central), alianţele până pe 10 aprilie. Într-adevăr, la Făurei au fost nişte discuţii, cei de la Partidul Conservator au un candidat pe care doresc să-l susţină pentru funcţia de primar. Discuţiile nu sunt încheiate în acest sens, este o decizie de moment. Pentru a putea asigura continuitatea alianţei între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat a fost semnat un protocol pentru a merge comun la Făurei. Astea sunt informaţiile în momentul acesta", a explicat Dănăilă. Viceprimarul a adăugat că în cele din urmă se poate produce, totuşi, o răzgândire din partea PC Brăila şi să existe un candidat USL pentru Primăria Făurei. "Deocamdată, noi am făcut acest lucru ca să rămânem în alianţă, dar protocolul poate pica şi se poate merge până la urmă în USL comun", a încheiat politicianul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro