Paznici prinşi dormind. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, poliţişti de la Compartimentul Sisteme de Securitate Private, din cadrul Biroului de Ordine Publică, au acţionat în municipiu, la societăţi asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază din cadrul firmelor specializate. Poliţiştii au efectuat controale la 27 de unităţi, urmărind, în special, modul de executare a serviciului de către personalul de pază. Poliţiştii au constatat opt contravenţii, conform prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Patru dintre paznici dormeau în post. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 400 lei.
Deficienţele constatate vor fi aduse la cunoştinţa conducerii unităţilor beneficiare şi firmelor de pază.