Paznic cercetat penal pentru că a împuşcat un câine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Paznic cercetat penal pentru că a împuşcat un câine

* în momentul producerii incidentului, paznicul îşi făcea rondul pe fondul de vânătoare şi a fost atacat de o haită de câini fără stăpân * colegii acestuia sunt indignaţi de faptul că a ajuns să fie anchetat de Poliţie * "Intră în atribuţiunile paznicilor să împuşte câinii care umblă nesupravegheaţi pe fondurile de vânătoare şi fac ravagii în rândul animalelor de talie mică!", spune conducerea AJVPS Brăila

Un paznic de vânătoare, salariat al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila, este cercetat penal după ce, în dimineaţa zilei de miercuri, 25 mai, a împuşcat un câine fără stăpân, pe un câmp din apropierea oraşului Ianca. Miercuri, la ora 8.10, cineva a sesizat, prin apelul 112, faptul că pe un teren din partea de sud-vest a oraşului Ianca un bărbat a împuşcat cu arma de vânătoare un câine. "Agenţii Poliţiei Ianca au efectuat cercetări şi au găsit cadavrul câinelui, verificările fiind continuate cu sprijinul poliţiştilor de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Investigaţiile au stabilit că paznicul de vânătoare Petrică T., 48 de ani, din oraşul Ianca, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe fondul de vânătoare nr. 29 Perişoru, a fost atacat de mai mulţi câini fără stăpân, împuşcându-l pe unul dintre aceştia. Cadavrul câinelui a fost ridicat şi predat Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila, pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii, iar arma de vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi omorârea cu intenţie a animalelor", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Colegii paznicului de vânătoare, din cadrul AJVPS, se declară indignaţi de faptul că acesta a intrat în atenţia organelor de anchetă. "Conform Legii 407, câinii depistaţi pe fondurile de vânătoare pot fi împuşcaţi fără restricţii. Nu înţelegem de ce paznicul nostru este acuzat de uz de armă letală fără drept, din moment ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Din câte am înţeles, el îşi făcea rondul pe fondul de vânătoare, mergând cu o motocicletă pe un drum de ţară şi a fost atacat de o haită formată din vreo opt câini. Câini care, în mod normal şi legal, nu aveau ce să caute acolo neînsoţiţi şi nesupravegheaţi. Intră în sarcinile de serviciu ale tuturor paznicilor să combată existenţa acestor câini care fac ravagii în rândul vânatului de talie mică. Există prevederi legale care spun că nicio stână şi nicio fermă agricolă nu poate deţine mai mult de un câine care să aibă toate vaccinurile făcute la zi, precum şi jujeu legat de gât, ca să nu poată alerga după iepuri sau alte animale sălbatice. Nimeni nu mai respectă aceste lucruri. Pe lângă ferme sunt zeci de câini, pe la stâni sunt, de asemenea, foarte mulţi, fără jujeu, fără carnete de sănătate. Acestora li se adaugă şi cei eliberaţi pe câmp de tot felul de asociaţii de protecţie a animalelor. Bineînţeles că nimeni nu se îngrijeşte să le mai şi dea de mâncare. Câinii trăiesc şi se înmulţesc în regim de semisălbăticie, hrănindu-se cu alte specii, ce nu sunt pregătite să facă faţă acestor prădători tot mai numeroşi. Dacă ne facem datoria şi încercăm să stârpim aceşti câini fără stăpân, se trezeşte nu ştiu cine să sune la 112 şi ajungem să fim cercetaţi penal. Nu contează faptul că aceste animale decimează vânatul şi atacă oameni. S-a ajuns până într-acolo încât câinii sunt consideraţi mai presus decât oamenii! Anunţ pe această cale că în zilele următoare vom face o acţiune foarte amplă de identificare a câinilor de pe fondul de vânătoare Perişoru. Dacă se va găsi cineva care să îşi aducă aminte că aceşti câini sunt ai lui, va primi amendă de până în 3.000 lei, pentru că i-a lăsat nesupravegheaţi pe fondul de vânătoare şi nu le-a făcut tratamentele prevăzute în carnetul de sănătate. Câinii nerevendicaţi vor fi împuşcaţi, conform prevederilor legale", ne-a declarat Laurenţiu Radu, directorul AJVPS Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro