Mergi la conţinutul principal

Paza armata pentru firmele din zone izolate

Senatorii din Comisia de aparare au aprobat, ieri, un proiect de lege privind modificarea regimului armelor si munitiilor, potrivit caruia societatile din zone izolate cu potential infractional ridicat pot beneficia de paza cu arme letale, asigurata de societati specializate. Proiectul, initiat de doi parlamentari PSD de Braila, senatorul Aurel Simionescu si deputatul Mihai Tudose, prevede conditii foarte clare pentru firmele carora li se poate asigura paza cu arme letale de catre societati specializate. "In expunerea de motive am precizat ca trebuie indeplinite anumite conditii, de capital social, de rulaj, deci sa fie vorba despre firme importante, nu de o gogoserie facuta in cimp, care sa fie pazita cu pistolul. Noi am avut aceasta initiativa in urma unor audiente, au existat directori de firme care ni s-au plins ca nu mai pot face face fata atacurilor hotilor, numai cu paznici neinarmati. Daca tu ai o firma intr-o zona izolata, cum ar fi la fermele din Insula Mare, sau complexele zootehnice aflate in cimp, pui un paznic cu o bita si vin 10 indivizi care sint hotariti sa plece cu gardul tau, atunci paznicul acela are o problema. Directorii cu care am discutat spun ca nu poti sa pui peste tot paza cu politisti sau jandarmi si atunci ar fi nevoie de posibilitatea de a angaja firme specializate, care sa poata folosi arme letale. Proiectul stabileste insa conditii foarte clare pentru cei care pot apela la o astfel de paza, ca sa nu ne trezim ca-si face un interlop o gogoserie la marginea orasului si-si pune oameni cu pistolul, chipurile, pentru paza. In plus, fiecare obiectiv care va avea nevoie de paza cu arme letale va trebui sa obtina avizul organelor in drept", ne-a declarat Mihai Tudose.
In forma actuala a legii, pot beneficia de paza cu arme letale bancile, unitatile comerciale care desfasoara activitati cu caracter de monopol de stat, sediile partidelor parlamentare, santierele arheologice, unitatile care produc materiale explozibile, stupefiante sau medicamente cu componente chimice din regimul stupefiantelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro