"În cele 184 de zile de expoziţie, Pavilionul României a fost vizitat de 5.473.000 de persoane. Întreaga activitate de diplomaţie publică desfăşurată în cadrul Pavilionului României a însemnat în primul rând o muncă de echipă, dar şi un efort susţinut, de a prezenta cât mai bine profilul României, la nivel mondial", a declarat comisarul general al României pentru Expo Shanghai, Ferdinand Nagy.
Ministrul de externe, Teodor Baconschi, declara în iulie, la evenimentele organizate pentru Ziua României la expoziţia de la Shanghai, că pavilionul României avusese până la acea dată două milioane de vizitatori, dar România îşi propunea o ţintă "de şapte milioane vizitatori în total, până la sfârşitul târgului, adică 10% din totalul celor care vizitează Expo Shanghai în 2010".