• la secţia de judo, doar sportivii de la grupa de performanţă se antrenează • ei se pregătesc fizic pe Bulevard
Majoritatea sportivilor de la CSM Brăila aşteaptă cu nerăbdare reluarea competiţiilor oficiale. Federaţiile de Motociclism şi de Atletism au programat deja primele competiţii oficiale. Pe 18 şi 19 iulie, la Brăila vor avea loc primele două etape ale Campionatului Naţional individual de dirt track, iar pe 25 şi 26 iulie se va desfăşura Cupa României, concurs open pentru atleţii juniori.
Secţiile de judo şi box mai au de aşteptat până când vor intra în concursurile oficiale. Secţia de judo a primit, ieri, 17 iunie, o veste bună. Paul Scurtu a fost convocat la lotul naţional de juniori urmând să ajungă la Izvorani pe data de 1 iulie. Ceilalţi sportivi de la grupa de performanţă a acestei secţii mai au de aşteptat. Iar zvonurile nu sunt dintre cele mai optimiste. Fiind sporturi de contact, judo şi sambo ar putea să-şi stabilească ierarhiile pe 2020 în toamnă. Acest lucru fiind posibil doar dacă datele privind infecţiile cu noul coronavirus nu vor fi din ce în ce mai alarmante.
“Paul Scurtu a primit convocarea la lotul naţional de judo. El va trebui să fie pe 1 Iulie la Izvorani. În rest nu am deloc informaţii optimiste în ceea ce priveşte reluarea competiţiilor. Probabil că din septembrie se vor relua. Tot calendarul este dat peste cap. În septembrie, octombrie şi noiembrie erau programate Campionatele Naţionale de newaza (lupta la sol), acum cine ştie când se vor mai desfăşura... În acest moment, eu lucrez doar cu sportivii de la performanţă şi mă refer în primul rând la Teodora Naidin, Maria Naidin, Cătălina Varvaruc, Paul Scurtu. Antrenamentele, toate cu specific de pregătire fizică, le facem pe Bulevard. Din când în când, doar Scurtu merge la forţă în sală. Sportivii începători nu vin deocamdată la antrenamente. Conform planificării iniţiale, în septembrie România urma să organizeze şi două competiţii intrernaţionale de judo, una de seniori şi una de cadeţi. Mai aşteptăm şi alte reglementări prin iulie”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.