Paul Scurtu, campion naţional la ne-waza | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Paul Scurtu, campion naţional la ne-waza

• brăileanul a câştigat cinci meciuri şi a reprezentat surpriza plăcută a competiţiei de la Miercurea Ciuc • Andreea Marinescu a cucerit medalia de bronz

 

Patru reprezentanţi ai secţiei de judo de la CSM Brăila au participat la Campionatul Naţional de ne-waza, competiţie care a avut loc la Miercurea Ciuc, iar rezultatele au fost bune: o medalie de aur şi una de bronz.

La categoria 55 kg, Paul Scurtu a fost revelaţia competiţiei. Brăileanul pregătit de antrenoarea Carmen Constantin a câştigat cinci meciuri, performanţă care i-a adus medalia de aur.

La categoria 44 kg, Andreea Marinescu s-a clasat pe locul al treilea şi, implicit, şi-a adjudecat medalia de bronz.

La competiţia de la Miercurea Ciuc au mai participat Cătălina Varvaruc, la categoria 63 kg, şi Teodora Naidin, la categoria 52 kg, însă acestea nu au reuşit să urce pe podium. Cele două sportive sunt în pregătiri cu lotul naţional de sambo şi urmează să participe la Campionatul Mondial. Naidin are în palmares anul acesta o medalie de bronz la europenele de sambo, iar Varvaruc un loc cinci.

“Scurtu a reprezentat pentru toată lumea surpriza plăcută a acestei competiţii. Ne aşteptam la o medalie de bronz, dar nu la aur. Dar el a avut o prestaţie excelentă care, în final, i-a adus medalia de aur. Naidin şi Varvaruc au venit din cantonamentul lotului naţional de sambo. Ele se pregătesc pentru mondiale şi nu au dat aceeaşi atenţie competiţiei de ne-waza. Ambele vor fi titulare la mondiale şi sper să facă o figură frumoasă”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro