Albumul va include noi versiuni ale celor mai cunoscute melodii lansate de McCartney după destrămarea trupei The Beatles.
La înregistrările alături de The Cure ar urma să participe şi fiul lui Paul McCartney, James.
În vârstă de 68 de ani, McCartney figurează în The Guinness Book Of Records drept compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii. Nu mai puţin de 29 dintre piesele sale - 20 lansate cu The Beatles şi nouă în cariera solo - au fost pe locul 1 în topuri. Cea mai populară compoziţie a sa, "Yesterday", a fost preluată de peste 3.000 de alţi artişti din toată lumea.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.