Pe 14 şi 15 decembrie, la Galaţi s-a desfăşurat un concurs de nataţie pentru copii, denumit de organizatori "Cupa Unirii". La start s-au aliniat 185 de sportivi de la 12 cluburi din ţară, iar printre medaliaţi s-au regăsit şi patru înotători de la CSM Brăila, de la clasa profesorului Cătălin Nistor.
La această ediţie, Mădălin Gavrilă la 50 m liber şi Alexandru Ariton la 50 m spate s-au clasat pe locul al doilea, iar Alexandru Stoian la 50 m liber, Robert Ciutacu la 50 m spate pe locul al treilea. "Sunt primele rezultate notabile din ultima perioadă, ceea ce mă face să cred că sunt semnale că şi la secţia de nataţie lucrurile încep să intre pe făgaşul aşteptat de noi. Faptul că sportivii au obţinut şi timpi buni ne dau speranţe la medalii în competiţiile naţionale care vor urma", a declarat profesorul Marian Neta, directorul CSM Brăila.