Cei doi se întorceau la apartamentul lor, când au fost atacaţi de patru persoane care l-au lovit cu pumnul şi picioarele pe Ecclestone, iar acesta a căzut la pământ. celor doi le-au fost furate bijuterii şi ceasuri în valoare de 200.000 de lire sterline.
Bernie Ecclestone, în vârstă de 80 de ani, a fost transportat la spital pentru o "rană minoră", în timp ce Fabiana, în vârstă de 31 de ani, a fost "cutremurată" de acest incident.
"Nu există nicio îndoială că atacatorii ştiau cine este Ecclestone. Hoţii trebuie prinşi cât mai repede", a declarat un ofiţer de poliţie.
Ecclestone a mai fost victima unui atac în 1996, când agresorii au intrat în locuinţa sa şi au furat un inel ce aparţinea soţiei sale de atunci, Slavica.