Tudorel Bratu, patronul SC "Serviciul de Pază şi Protecţie VISPO" SRL Brăila, a fost condamnat, zilele acestea, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru fraudă cu fonduri europene şi alte patru infracţiuni. Subalternul lui Bratu, Săndel Poalelungi, şef de departament la VISPO SRL, a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare condiţionată. Surse judiciare ne-au precizat că inculpaţii au declarat recurs împotriva sentinţei Judecătoriei Brăila şi că dosarul de corupţie a fost trimis, deja, la Curtea de Apel Galaţi, pentru judecarea recursului. Mai trebuie precizat că la data la care a fost trimis în judecată, Tudorel Bratu a respins categoric acuzaţiile care i s-au adus, afirmând, totodată, că nu a existat nicio plângere penală formulată împotriva sa.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti, brăileanul Tudorel Bratu a fost cercetat şi deferit justiţiei în decembrie 2012, dosarul penal fiind instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DNA, coordonaţi, la acea dată, de procurorul şef Gheorghe Ivan. Cinci au fost infracţiunile reţinute în sarcina omului de afaceri brăilean: "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, în formă continuată", "schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor", "înşelăciune", "participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată" şi "delapidare".
Tot în decembrie 2012, Serviciul Teritorial Galaţi al DNA l-a trimis în judecată şi pe Săndel Poalelungi, şeful Departamentului Pază şi Pregătire Profesională din cadrul SPP VISPO SRL Brăila, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de "complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor" şi "complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată".
Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2011, în calitatea sa de administrator al SC "Serviciul de Pază şi Protecţie VISPO" SRL Brăila şi manager al proiectului "Un viitor pentru fiecare" (al cărui beneficiar era firma pe care o patronează) inculpatul Tudorel Bratu "a prezentat Autorităţii Contractante (Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea de Sud-Est) un document fals - centralizator de plata subvenţiilor - pentru a solicita rambursarea sumelor de bani cheltuite în cadrul proiectului". Pentru întocmirea centralizatorului (document care, potrivit DNA, conţine date nereale) Tudorel Bratu, ajutat de subalternul Săndel Poalelungi, "a determinat un număr de 28 de cursanţi în meseria de agent de pază şi protecţie să ateste în fals, din eroare, că au primit câte 1.500 de lei cu titlu de subvenţie, deşi, în realitate, au primit sume mai mici".
Potrivit reprezentanţilor acuzării, diferenţa dintre banii încasaţi cu titlu de subvenţie pentru cursanţi - proveniţi din fonduri europene şi din bugetul naţional - şi banii achitaţi efectiv acestora, mai precis suma de 19.300 lei, a fost însuşită de inculpatul Tudorel Bratu.
Pe parcursul derulării anchetei DNA - ST Galaţi, Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea de Sud-Est Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 19.300 lei, echivalentul (la acea vreme) a 4.562 de euro. Potrivit comunicatului dat publicităţii de către DNA Bucureşti, pentru recuperarea prejudiciului, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi "au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul Bratu Tudorel".
Contactat în legătură cu acuzaţiile formulate de către procurorii DNA, administratorul SC SPP VISPO SRL Brăila a ţinut să precizeze că nu a existat nicio plângere penală venită din partea celor 28 de cursanţi şi că aceştia şi-au luat banii acordaţi cu titlu de subvenţie.
Demn de remarcat este faptul că în cursul lunii decembrie 2012, concomitent cu finalizarea anchetei DNA Galaţi, SC "Serviciul de Pază şi Protecţie VISPO" SRL a depus plângere la instanţa de judecată (Tribunalul Brăila) împotriva operatorului local de termoficare, SC CET SA, în baza Legii nr. 85/2006 privind insolvenţa şi falimentul. Societatea de pază brăileană şi-a motivat demersul prin aceea că avea de recuperat de la CET SA o datorie de aproape 1,4 miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate societăţii de termoficare.