ANAF continuă să se războiască cu patronii brăileni care, dintr-un motiv sau altul, nu au reuşit să vireze la bugetul consolidat al statului sumele reţinute de la salariaţi cu titlu de stopaj la sursă. Săptămâna trecută, în baza plângerilor penale formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Administraţia Finanţelor Publice Brăila, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila i-a deferit justiţiei pe inculpaţii Gigi Răhăianu, de 51 de ani, administratorul SC "Tettrys Com" SRL şi Aurelia Crăciuneanu, 60 de ani, patroana SC "Nidelit Com" SRL, prejudiciul total cauzat Fiscului fiind de peste 27.000 de lei.
Potrivit dosarului penal, Gigi Răhăianu a condus SC "Tettrys Com" SRL Brăila din anul 1997. În decembrie 2003, respectiv decembrie 2005 - februarie 2009, patronul a reţinut de la angajaţii societăţii şi nu a virat către bugetul de stat banii reprezentând impozitul pe venit salarii, contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări de sănătate şi contribuţii de asigurări pentru şomaj.
DGFP Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 15.892 lei (6.362 lei baza şi 9.530 lei dobândă şi penalităţi). Mai trebuie precizat că pentru fapta din decembrie 2003 procurorii au dispus încetarea urmăririi penale, pentru că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Audiat de către oamenii legii, administratorul Răhăianu a declarat că "deşi lunar au fost achitate salariile şi au fost reţinute şi evidenţiate în documentele contabile ale societăţii toate contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă, existând disponibilul bănesc pentru achitarea acestora, a preferat ca, pentru continuarea activităţii societăţii, să achite debitele către furnizori şi utilităţi".
Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra apartamentului deţinut de inculpat, pentru recuperarea prejudiciului cauzat statului.
Acuzarea mai precizează că în perioada februarie 2009 - iulie 2010, Aurelia Crăciuneanu, administratorul SC "Nidelit Com" SRL Brăila, a reţinut, de asemenea, sumele de bani cu titlu de stopaj la sursă, bani pe care, mai apoi, cu intenţie, nu i-a virat către bugetul consolidat al statului. Este vorba de 12.414 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de 5.347 lei.
Patroana le-a declarat anchetatorilor, la fel ca şi Răhăianu, că a preferat să achite debitele către furnizori şi utilităţi, "pentru menţinerea activităţii societăţii". Parchetul a instituit, pe 7 noiembrie 2011, sechestru asigurator asupra apartamentului inculpatei, situat pe strada Tineretului, dat fiind faptul că Fiscul s-a constituit parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea datoriilor.
Mai trebuie precizat că, în prezent, societatea administrată de Aurelia Crăciuneanu se află în insolvenţă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.