Elvetienii se vor pronunta la 8 februarie asupra reinnoirii acordurilor privind dreptul cetatenilor din Uniunea Europeana de a munci in Confederatie si asupra extinderii acestora pentru romani si bulgari, care au aderat recent la UE.
O astfel de reinnoire a acordurilor "este vitala pentru forta de munca si pentru prosperitate, in special intr-o perioada de incetinire economica", au precizat oficialii Federatiei patronale a agentilor economici elvetieni intr-un comunicat semnat de asemenea si de Uniunea fermierilor elvetieni, de Uniunea patronala elvetiana si de Uniunea elvetiana pentru arte si meserii.
"Rezilierea acestor acorduri ar avea consecinte dezastroase pentru numeroase companii", fiind asteptate in acest caz "diminuarea locurilor de munca si relocari", au avertizat federatiile.
Un vot negativ din partea elvetienilor ar avea drept consecinta aplicarea unei "clauze ghilotina" de catre Bruxelles care ar pune capat tututor acordurilor bilaterale ratificate in 1999 cu Uniunea Europeana.
Partidul populist de dreapta, Uniunea Democratica de Centru (UDC) a lansat o campanie pentru a promova votul negativ prin intermediul unui afis care ilustra trei corbi care zboara deasupra Elvetiei.
Federatia BTP Infra a mentionat "ca nu a fost inregistrat (un fenomen) de migratie in masa in urma extinderii liberei circulatii pentru tarile din est". "Acest lucru nu este de temut in cazul extinderii pentru Bulgaria si Romania", potrivit Infra.
Dovada a divergentelor care produc dezbateri in interiorul UDC, deputatul Hansjoerg Walter a mentionat ca "in cazul unui refuz privind reinnoirea acordului de libera circulatie a persoanelor cu Uniunea Europeana, piata muncii din domeniul agricol ar avea de-a face cu probleme grave".
Potrivit previziunilor oficiale, Confederatia helvetica, unde 44 la suta din Produsul Intern Brut provine din exporturile catre UE, urmeaza sa intre in 2009 in recesiune din cauza crizei economice mondiale.