"Simtul omului egaleaza 99% calculul matematic"
"Altofon" s-a infiintat in anii '80 si era concurentul direct al grupului "Colibri". Profesorul Pirnog isi aminteste ca la concursuri erau foarte apreciati, insa cind era vorba de spectacole, ei nu mai erau chemati pentru ca repertoriul nu corespundea, nu aveau cintece despre activitatea "conducatorilor iubiti". Un punct forte al grupului "Altofon" erau instrumentele absolut originale. "Le-am facut cu mina mea si cu sprijinul instructorului Marin Mandica de la fosta Casa a Pionierilor. Am realizat un contrabas mult mai usor manevrabil, iar copiii mei erau avantajati fata de cei de la liceele de arta, cintau mai frumos si mai usor. Am lucrat, in timpul liber, la proiectul contrabasului doi ani. Am realizat si calcule, insa am facut totul bazindu-ma foarte mult pe intuitie. Simtul omului egaleaza 99% calculul matematic. Desenam diferite forme, la dimensiuni mici si incercam sa le echilibrez. Dupa aceea treceam totul la dimensiuni reale si incercam sa construiesc instrumentul. Uneori nu mergea totul foarte bine, trebuia sa fac modificari, dar cu rabdare iesea cum trebuie pina la urma. Din cite instrumente am construit doua nu au fost folosite asa cum am preconizat pentru ca au sunat altfel. Corzile le-am facut din sirma bobinata de mine, insa munca cea mai grea a fost realizarea de membrane subtiri la contrabas. Instrumentele mele au aproape jumatate din grosimea membranei de la un instrument clasic. Din aceasta cauza nici nu tineam instrumentele acordate, ca sa nu li se schimbe forma".
"Nu am alta solutie decit sa le iau acasa si sa le agat pe pereti"
Profesorul Pirnog preda artele plastice la Liceul "Perpessicius" si este cunoscut ca fiind un dascal exigent, insa stie sa-si atraga elevii, stie sa faca ore interesante care sa le largeasca orizontul copiilor, indiferent pe ce drum vor merge in viata. Desi este profesor de desen, Ion Pirnog s-a ocupat si de muzica pentru ca nu-i place sa treaca lucrurile pe linga el la intimplare. Pune pasiune in orice face si asa au luat nastere instrumentele muzicale. A facut o munca extrem de migaloasa, insa in final a reusit, iar copiii erau fericiti cind cintau la minunile acelea de instrumente. Acum acestea zac intr-o camaruta de la Scoala "Spiru Haret" si sint in pericol de a fi date afara si de acolo pentru ca scoala intra in reparatii capitale. "Nu am alta solutie decit sa le iau acasa si sa le agat pe pereti. Sa mai fac inca o formatie nu prea mai am energie, copiii nu au timp si nu mai sint dispusi sa munceasca. Nu cred ca voi mai relua ceva", a mai spus profesorul Pirnog.