Pascal Bruckner s-a nascut la Paris, in 1948. A fost profesor al Universitatii californiene Saint Diego, profesor la Institutul de Studii politice din Paris, colaborator al cotidianului "Le Nouvel Observateur" si al ziarului "Le Monde". Romancier si eseist de clasa, Pascal Bruckner este o figura-cheie a intelectualitatii pariziene, abordind o filozofie a actualitatii. A scris eseurile "Mizeria prosperitatii", "Euforia perpetua" si "Noua dezordine amoroasa". In Romania este cunoscut mai ales prin romanele sale: "Iubirea fata de aproapele", "Hotii de frumusete" (premiul Renaudot, 1997), "Luni de fiere", "Capcaunii anonimi", "Palatul chelfanelii", "Copilul divin" si "Paria".
"Un val intuneca mintile..."
"Tentatia inocentei", aparuta la editura Nemira (1998), este o critica lucida adusa societatii de consum, privita prin cele doua patologii ale modernitatii: infantilismul si victimizarea. "Imaturul perpetuu" si "martirul autoproclamat" isi disputa binefacerile societatii capitaliste contemporane, uzurpind, afectati, suferinta adevaratilor martiri si a victimilor autentice. Trecind prin teoriile lui Rene Girard, Pascal Bruckner enumera si ia in discutie o suma de tare ale lumii moderne: imbuibarea alimentara si mediatica, feminismul ca nou tip de intoleranta, ravagiile razboiului din fosta Iugoslavie. Lumea care se deschide privirii este o lume divizata in tari cu vitrine pline si tari cu vitrine goale, incit intrebarea care se naste este aceea privitoare la tipul de morala aplicabila, daca, evident, mai exista asa ceva. In aceasta chestiune, spune autorul, nimic nu este mai umilitor decit simptomatica depresie pricinuita de sociologie. De altfel, ar fi usor de observat intr-o societate cum este cea romaneasca de acum, de pilda, ca instrumentul de guvernare se transfigureaza in aceasta disciplina de violare a fiecarui individ in lumina majoritatii si reducere a gesturilor noastre cele mai intime la niste impersonale statistici. De fapt, tot ce vom face este scris dinainte. Incercati imposibilul si, pur si simplu, zaboviti cu privirea asupra celor care va inconjoara, fie si un singur minut. Ce veti constata? Ca nu puteti gindi. Mai mult: ca treaba asta nici nu va sperie, deoarece tocmai ati aflat dintr-un sondaj ca la fel se intimpla cu 90% din romanii apartinind aceluiasi mediu profesional. Si daca, totusi, prin absurd, ceva licareste in minte, ce ar fi asta? Tot o "constatare": colegul dumneavoastra ferches, care incearca de-o viata sa se creada un amant rafinat, tocmai a citit un sondaj din care reiese ca pasiunea pentru femei de exceptie apartine unui zdrobitor procent de 85% din barbatii romani din categoria lui de virsta. Contrazicerea flagranta a visului oricarei libertati, a inutilitatii de a te inventa deoarece o "stiinta" iti spune ce esti si ce vei fi, duce la expulzarea din pretentia la inedit, la convingerea ca, din moment ce se actioneaza asupra ta atit descriptiv cit si prescriptiv, tot ce faci este zadarnic si inutil. Astfel ca nu mai ramine decit realizarea unei caricaturi de porunca divina: sa nu renunti la nimic. Si asta, concomitent si deopotriva absurd si ridicol, cu a nu avea parte de nimic.
Cu toate ca abia spre final, in subcapitolul "Imaginea neputincioasa", gasim formularea ideala pentru starea omului modern - "Un val intuneca mintile..."- Pascal Bruckner nu sovaie in a incepe demersul sau pornind de la Augustin, inventatorul interioritatii si Rousseau, inventatorul intimitatii. Jean-Jacques, descoperitorul lui "nimic nu e mai diferit de mine ca eu insumi", pune problema deplinatatii omului sub inexorabilul a nu sti, de fapt ce este. Cu un mileniu inaintea lui, Sfintul Augustin descoperise si el in sine dezordinea si incoerenta, dar le punea sub semnul nimicniciei creaturii strivite de atotputernicia creatorului. Astfel, a patrunde in tine insuti reprezinta intimitatea cea mai strinsa, prilej pentru Augustin de a-l intilni pe Dumnezeu si pentru Rousseau o sursa de mihnire continua, din cauza dificultatii de a-si justifica ezitarile. In acest mod, considera Pascal Bruckner, Sfintul Augustin calca in picioare specia minuscula a oamenilor pentru glorificarea Atotputernicului, in timp Rousseau, prin Confesiuni, redacteaza manifestul omului nesupus, exasperat de drama originara de a nu fi acceptati asa cum suntem, trebuind sa dovedim fara incetare ceea ce suntem. Ambii, in schimb, descriu omenirea fara Dumnezeu ca pe cel mai mare zbucium posibil: cel al verdictelor reciproce pe care oamenii si le arunca unii altora. In aceasta situatie, soarta omului nu mai depinde decit de el insusi, devenind imposibila invinuirea unei instante superioare pentru esecurile si greselile lui. Ne nastem cu totii egali, dar si cu totii dusmani, iar la aceasta povara se adauga o alta: concurenta tuturor cu toti, ca o consecinta a egalizarii conditiilor. Si, brusc, apare vaicareala omului oarecare, sindromul clonajului, oboseala de a fi tu insuti, moment in care metoda americana proclama mintuirea. Cum? Simplu. Prin revrajirea lumii.
"De ce ne-am nascut in camera unui burghez si nu in palatul unui rege?"
Spatii imense, incredibile, mii de kilometri de rafturi, miliarde de produse, splendori oferite poftei nemasurate, o infinitate de posibilitati de a alege, lumini care izvorasc de peste tot cu luxurianta, supermagazinul ca Biserica, publicitatea ca Evanghelie, "nerozii sublime", lumi parfumate asaltind simturile, cuptoare electrice care rid, coruri intregi de barbati si femei psalmodiind suluri de hirtie igienica, femei de plastic si penisuri de cauciuc chemindu-te soptit cu glasuri de copii, televiziunea cu scandaluri si tipete, consolarea universala prin posibilitatea de a-ti alege supozitorul preferat, kitsch-ul logicii optimiste a happy-end-ului...toate aceste numai pentru noi. De ce? Ca sa fim noi insine. Be yourself !
Electiunea prin suferinta vine, evident, dintr-o sete de persecutie. "De ce ne-am nascut in camera unui burghez si nu in palatul unui rege?", noteaza Freud, argumentind retoric stupida noastra credinta de a ne crede indreptatiti sa fim ranchiunosi pe natura si destin din pricina prejudiciilor congenitale si infantile. Prin tendinta de a-si deplinge propria lor soarta, oamenii pun bazele unei piete a durerii. Sunt cu totii blestemati, iar ideologiile pe care le abandoneaza le trateaza rapid ca demonologii de tot felul. De la noul razboi de secesiune dintre barbati si femei, setea de persecutie duce la un confort al infringerii. De ce ar exista o singura clipa macar din zi in care ''individul'' sa manifeste un dram de altruism, din moment ce el insusi este inglobat in sfera caritatii? Tot ce purtam, folosim, mincam sau bem este un fel de pomana cuprinsa in cumparatura, o magie in consolare, o "bunatate" nauca si reconfortanta, un gest dragastos. Nu exista prezervativ, marca de cafea, detergent pentru rufe sau tableta de ciocolata care sa nu participe la marea cruciada a inimii, care sa nu patroneze o cauza umanitara. Majoritatea blagoslovita cu asemenea binefaceri devine apatica, nu mai e capabila decit de gesturi caldute, raceala apare dupa o inflatie de vorbe bune si se nasc astfel principiile.
Marele principiu de a cumpara solidaritatea celuilalt cu o pereche de blugi sau cu un borcan de iaurt sta la baza incurajarii de a-I lasa pe celalalt sa moara cu zimbetul dragostei pe buze. Cumva in contradictie cu inocenta si in acord cu tentatia.
Dar, raportindu-ne la citatul din Hölderlin, cartea trebuie citita tocmai pentru a afla cum...
"Un val intuneca mintile..."
"Tentatia inocentei", aparuta la editura Nemira (1998), este o critica lucida adusa societatii de consum, privita prin cele doua patologii ale modernitatii: infantilismul si victimizarea. "Imaturul perpetuu" si "martirul autoproclamat" isi disputa binefacerile societatii capitaliste contemporane, uzurpind, afectati, suferinta adevaratilor martiri si a victimilor autentice. Trecind prin teoriile lui Rene Girard, Pascal Bruckner enumera si ia in discutie o suma de tare ale lumii moderne: imbuibarea alimentara si mediatica, feminismul ca nou tip de intoleranta, ravagiile razboiului din fosta Iugoslavie. Lumea care se deschide privirii este o lume divizata in tari cu vitrine pline si tari cu vitrine goale, incit intrebarea care se naste este aceea privitoare la tipul de morala aplicabila, daca, evident, mai exista asa ceva. In aceasta chestiune, spune autorul, nimic nu este mai umilitor decit simptomatica depresie pricinuita de sociologie. De altfel, ar fi usor de observat intr-o societate cum este cea romaneasca de acum, de pilda, ca instrumentul de guvernare se transfigureaza in aceasta disciplina de violare a fiecarui individ in lumina majoritatii si reducere a gesturilor noastre cele mai intime la niste impersonale statistici. De fapt, tot ce vom face este scris dinainte. Incercati imposibilul si, pur si simplu, zaboviti cu privirea asupra celor care va inconjoara, fie si un singur minut. Ce veti constata? Ca nu puteti gindi. Mai mult: ca treaba asta nici nu va sperie, deoarece tocmai ati aflat dintr-un sondaj ca la fel se intimpla cu 90% din romanii apartinind aceluiasi mediu profesional. Si daca, totusi, prin absurd, ceva licareste in minte, ce ar fi asta? Tot o "constatare": colegul dumneavoastra ferches, care incearca de-o viata sa se creada un amant rafinat, tocmai a citit un sondaj din care reiese ca pasiunea pentru femei de exceptie apartine unui zdrobitor procent de 85% din barbatii romani din categoria lui de virsta. Contrazicerea flagranta a visului oricarei libertati, a inutilitatii de a te inventa deoarece o "stiinta" iti spune ce esti si ce vei fi, duce la expulzarea din pretentia la inedit, la convingerea ca, din moment ce se actioneaza asupra ta atit descriptiv cit si prescriptiv, tot ce faci este zadarnic si inutil. Astfel ca nu mai ramine decit realizarea unei caricaturi de porunca divina: sa nu renunti la nimic. Si asta, concomitent si deopotriva absurd si ridicol, cu a nu avea parte de nimic.
Cu toate ca abia spre final, in subcapitolul "Imaginea neputincioasa", gasim formularea ideala pentru starea omului modern - "Un val intuneca mintile..."- Pascal Bruckner nu sovaie in a incepe demersul sau pornind de la Augustin, inventatorul interioritatii si Rousseau, inventatorul intimitatii. Jean-Jacques, descoperitorul lui "nimic nu e mai diferit de mine ca eu insumi", pune problema deplinatatii omului sub inexorabilul a nu sti, de fapt ce este. Cu un mileniu inaintea lui, Sfintul Augustin descoperise si el in sine dezordinea si incoerenta, dar le punea sub semnul nimicniciei creaturii strivite de atotputernicia creatorului. Astfel, a patrunde in tine insuti reprezinta intimitatea cea mai strinsa, prilej pentru Augustin de a-l intilni pe Dumnezeu si pentru Rousseau o sursa de mihnire continua, din cauza dificultatii de a-si justifica ezitarile. In acest mod, considera Pascal Bruckner, Sfintul Augustin calca in picioare specia minuscula a oamenilor pentru glorificarea Atotputernicului, in timp Rousseau, prin Confesiuni, redacteaza manifestul omului nesupus, exasperat de drama originara de a nu fi acceptati asa cum suntem, trebuind sa dovedim fara incetare ceea ce suntem. Ambii, in schimb, descriu omenirea fara Dumnezeu ca pe cel mai mare zbucium posibil: cel al verdictelor reciproce pe care oamenii si le arunca unii altora. In aceasta situatie, soarta omului nu mai depinde decit de el insusi, devenind imposibila invinuirea unei instante superioare pentru esecurile si greselile lui. Ne nastem cu totii egali, dar si cu totii dusmani, iar la aceasta povara se adauga o alta: concurenta tuturor cu toti, ca o consecinta a egalizarii conditiilor. Si, brusc, apare vaicareala omului oarecare, sindromul clonajului, oboseala de a fi tu insuti, moment in care metoda americana proclama mintuirea. Cum? Simplu. Prin revrajirea lumii.
"De ce ne-am nascut in camera unui burghez si nu in palatul unui rege?"
Spatii imense, incredibile, mii de kilometri de rafturi, miliarde de produse, splendori oferite poftei nemasurate, o infinitate de posibilitati de a alege, lumini care izvorasc de peste tot cu luxurianta, supermagazinul ca Biserica, publicitatea ca Evanghelie, "nerozii sublime", lumi parfumate asaltind simturile, cuptoare electrice care rid, coruri intregi de barbati si femei psalmodiind suluri de hirtie igienica, femei de plastic si penisuri de cauciuc chemindu-te soptit cu glasuri de copii, televiziunea cu scandaluri si tipete, consolarea universala prin posibilitatea de a-ti alege supozitorul preferat, kitsch-ul logicii optimiste a happy-end-ului...toate aceste numai pentru noi. De ce? Ca sa fim noi insine. Be yourself !
Electiunea prin suferinta vine, evident, dintr-o sete de persecutie. "De ce ne-am nascut in camera unui burghez si nu in palatul unui rege?", noteaza Freud, argumentind retoric stupida noastra credinta de a ne crede indreptatiti sa fim ranchiunosi pe natura si destin din pricina prejudiciilor congenitale si infantile. Prin tendinta de a-si deplinge propria lor soarta, oamenii pun bazele unei piete a durerii. Sunt cu totii blestemati, iar ideologiile pe care le abandoneaza le trateaza rapid ca demonologii de tot felul. De la noul razboi de secesiune dintre barbati si femei, setea de persecutie duce la un confort al infringerii. De ce ar exista o singura clipa macar din zi in care ''individul'' sa manifeste un dram de altruism, din moment ce el insusi este inglobat in sfera caritatii? Tot ce purtam, folosim, mincam sau bem este un fel de pomana cuprinsa in cumparatura, o magie in consolare, o "bunatate" nauca si reconfortanta, un gest dragastos. Nu exista prezervativ, marca de cafea, detergent pentru rufe sau tableta de ciocolata care sa nu participe la marea cruciada a inimii, care sa nu patroneze o cauza umanitara. Majoritatea blagoslovita cu asemenea binefaceri devine apatica, nu mai e capabila decit de gesturi caldute, raceala apare dupa o inflatie de vorbe bune si se nasc astfel principiile.
Marele principiu de a cumpara solidaritatea celuilalt cu o pereche de blugi sau cu un borcan de iaurt sta la baza incurajarii de a-I lasa pe celalalt sa moara cu zimbetul dragostei pe buze. Cumva in contradictie cu inocenta si in acord cu tentatia.
Dar, raportindu-ne la citatul din Hölderlin, cartea trebuie citita tocmai pentru a afla cum...
