Doi localnici din Chiscani, tată şi fiu, s-au apucat să fure segmente metalice din pasarela ce traversează conducta de termoficare de la Vărsătura. Cei doi au fost prinşi în timp ce încărcau în căruţă obiectele metalice furate.
La data de 8 martie, ora 10.50, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de
Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi telefonic despre furt, prin apel de urgenţă 112, de către un cetăţean. Acesta le-a spus poliţiştilor că două persoane sustrăgeau segmente metalice din pasarela ce traversează conducta de termoficare aparţinând unei societăţi de
pe raza localitătţi Vărsătura. "În temeiul sesizării, poliţiştii s-au deplasat la locul indicat şi i-au identificat pe C.M. (17 ani) şi pe tatăl lui, C.Petrică (50 de ani), ambii din comuna Chiscani, care încărcau într-un atelaj hipo componente metalice", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, rezultând cantitatea de 88 kg, care a fost lăsată în custodia unei societăţi de profil.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.