• de organizarea filialei la Brăila se va ocupa Andrei Popescu (foto), lector universitar la ASE Bucureşti, trezorier al partidului, brăilean la origine • Partidul Verde încă nu are sediu în oraşul nostru, dar potrivit lui Popescu, acest deziderat s-ar putea întâmpla în curând • preşedintele interimar al Partidului Verde Brăial deja încearcă să recruteze membri şi să se pregătească pentru Alegerile Locale
Partidul Verde al cărui preşedinte este binecunoscutul actor Florin Călinescu, îşi organizează o filială şi la Brăila. De aceasta se ocupă Andrei Popescu, trezorierul partidului, lector universitar la ASE Bucureşti, originar din Brăila. Acesta a precizat că deşi locuieşte în capitală, va încerca să îşi împartă timpul în aşa fel încât să conducă şi organizaţia din Brăila, ca preşedinte interimar, cel puţin până la recrutarea unor membri capabili să îi preia atribuţiile.
“Eu am împuternicire pentru înfinţarea filialei pe judeţul Brăila, pentru că sunt din Brăila. Locuiesc în Cartierul Viziru 1, la capătul lui 4, sunt absolvent de «Bălcescu». Bine, acum locuiesc în Bucureşti, sunt lector la ASE, dar având vecini în oraş, multe cunoştinţe şi aşa mai departe, eram cel mai potrivit, să zicem, să mă ocup de chestiunea asta. Perioada august - septembrie este una organizatorică. Încercăm să atragem cât mai mulţi membri, să identificăm un sediu potrivit şi practic undeva din octombrie am începe activităţile mai concrete, să zicem aşa, în pregătirea alegerilor locale de la anul. Eu voi fi preşedintele interimar al filialei deocamdată. Trebuie să identificăm oameni cu mai multă greutate, mai cunoscuţi în comunitate, eventual, cu nişte CV-uri care să îi recomande pentru a ocupa funcţii de conducere la nivelul oraşului. Pe măsură ce îi vom identifica, eu nu ţin cu dinţii de funcţia asta. O să o dau oamenilor care pot fi mai prezenţi la firul ierbii decât mine”, a declarat Popescu, cu precizarea că Partidul Verde încearcă să organizeze cât mai multe filiale în ţară.
Potrivit acestuia, deşi încă nu există un sediu, brăilenii interesaţi să se înscrie în partid o pot face fie pe site-ul Partidului Verde sau pagina de Facebook, fie prin a-l contacta personal la numărul de telefon 0723 141 810.
Popescu a explicat că Partidul Verde nu are nicio legătură cu partidele verzi care au mai activat în România, dar face parte din rândul Verzilor Europeni, cu care colaborează în mod activ. Acesta a adăugat că programul politic abia acum se pune la punct, însă partidul se încadrează în zona de centru-dreapta a eşichierului politic şi nu se va limita pe viitor strict la problematici clasice partidelor verzi, ci va avea o abordare mai largă.
Popescu a ţinut să precizeze că Partidul Verde este deschis şi unor eventuale alianţe politice pe plan local pentru viitoarele alegeri locale, considerând că altfel nu se va putea schimba nimic la Brăila.
Andrei Popescu ne-a transmis că este licenţiat în marketing din anul 2002, obţinând şi titlul de doctor în marketing din anul 2012. În anul 2016 a absolvit cursurile programului de MBA al Washington University în St. Louis, Olin Business School, program top 25 în SUA. Acesta susţine că se implică în comunitate prin oferirea de training şi consultanţă pro bono. Din anul 2006 este cadru didactic la Departamentul Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti - preparator, asistent, lector. Este căsătorit şi are o fată.