Partidul lui Voronin s-a ales cu dosar penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Partidul lui Voronin s-a ales cu dosar penal

Sediul din strada Nicolae Iorga nr. 11, folosit de comunişti, ar fi fost cumpărat la subpreţ de la asociaţia "Casa Lucrătorilor Învăţământului Public din municipiul Chişinău". Potrivit procurorilor, reprezentanţii PCRM i-au determinat pe membrii asociaţiei, prin înşelăciune şi abuz de încredere, să aprobe vânzarea imobilului din str. Nicolae Iorga 11 către PCRM la preţ excesiv diminuat. Pentru a obţine respectivul imobil, reprezentanţii partidului i-au asigurat pe membrii asociaţiei că activitatea le va fi finanţată din mijloacele bugetului de stat, că le vor procura un autobuz şi le vor acorda alte diverse beneficii.
Sediul cumpărat se întinde pe o suprafaţă de 0,179 hectare, pe care PCRM l-a achiziţionat la preţul de 1.623.224 de lei (circa 101.450 de euro). O parte din încăperi au fost ipotecate "Băncii de Economii", partidul obţinând în temeiul contractului de ipotecă şi al acordurilor adiţionale un împrumut în valoare de 22 de milioane lei (circa 1.375.00 de euro).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro