Partidul comunist a fost interzis în Ucraina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Partidul comunist a fost interzis în Ucraina

O instanţă de la Kiev a dat, astfel, dreptate unei cereri în acest sens depuse de Ministerul Justiţiei în 2014, în urma instalării la putere a forţelor prooccidentale. „Tribunalul a dat satisfacţie cererii Ministerului de Justiţie al Ucrainei, interzicând activităţile Partidului Comunist în Ucraina", a anunţat o instanţă administrativă de la Kiev. Partidul Comunist, care pentru prima dată după proclamarea independenţei ucrainene nu a obţinut niciun loc în parlament în urma alegerilor din octombrie 2014, nu va mai putea participa de acum încolo în alegeri. „Este ilegal. Ne vom lupta. Vom face apel şi ne pregătim să prezentăm documente la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului", a reacţionat Petro Simonenko, liderul PCU. Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a condamnat vehement această decizie, calificând-o drept o „încălcare flagrantă a libertăţii de expresie şi asociere".
Aceasta „creează un precedent periculos. Prin acest gest, Ucraina face un pas înapoi, nu înainte, pe calea reformelor şi a unui mai mare respect pentru drepturile omului", a declarat John Dalhuisen, responsabil al Amnesty International pentru Europa şi Asia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro