Potrivit rezultatelor din 1.000 de circumscripţii electorale din totalul celor 1.054, partidul „Armonia" şi-a adjudecat 23% din voturi, ceea ce ar însemna 25 de locuri în parlament, din totalul de 100.
Principala forţă a coaliţiei aflate la putere, partidul „Unitatea", a obţinut 21%, adică 23 de mandate parlamentare. De asemenea, partenerii săi - Verzii şi Agricultorii şi Alianţa Naţională - sunt creditaţi cu 21 şi respectiv 17 locuri în forul legislativ, ceea ce îi oferă coaliţiei în total 61 de mandate în parlament.
Aceste rezultate infirmă parţial sondajele efectuate la ieşirea din secţiile de votare, sondaje realizate sâmbătă seara de două institute letone şi care clasau pe primul loc formaţiunea „Unitatea", în timp ce partidul „Armonia" era plasat pe locul al doilea.
Scrutinul din Letonia s-a derulat, potrivit AFP, pe fondul politicii agresive a Rusiei în Ucraina, însă acest element nu pare să-i fi descurajat pe susţinătorii partidului rusofon, iar eşichierul politic leton nu ar trebui să sufere schimbări importante.
Anexarea Crimeii de către Rusia şi intervenţia acestei ţări în estul Ucrainei a marcat puternic climatul electoral din Letonia, mică ţară baltică (2 milioane de locuitori), membră a NATO şi UE.