Mergi la conţinutul principal

Partidă de sex de 3.500 de lei

* deşi tânăra a fost prinsă, prejudiciul nu a fost recuperat

Un brăilean a învăţat pe pielea lui că, după o partidă de sex, nu ar trebui să se culce.... pe o ureche, altfel rămâne fără bani. Asta i s-a întâmplat lui Mihai S., într-o noapte din luna august a anului trecut. Bărbatul, vânzător la un chioşc de pe Calea Călăraşilor, a invitat-o în noaptea cu pricina pe Ionica B. în chioşc, ca să îi ţină companie. După ce a plecat tânăra, bărbatul a descoperit că din chioşc lipsesc banii obţinuţi din încasările din ziua respectivă, adică peste 3.500 de lei. Cel puţin asta a declarat bărbatul la Poliţie a doua zi, când, disperat că nu o găseşte pe fată, a apelat la oamenii legii. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că lucrurile stau un pic altfel. Mai precis, în noaptea de 8 august, în jurul orelor 23.30, Mihai S. a invitat-o, într-adevăr, în chioşc pe Ionica B. Cei doi au consumat băuturi alcoolice şi au fumat, apoi Mihai a stins lumina din magazin, cei doi făcând sex. După plecarea fetei, Mihai a descoperit că i-au dispărut banii din încasări, bani ce se aflau într-o borsetă, pe un raft al fişetului metalic din magazin. Disperat, bărbatul a plecat cu un taxi, căutând-o pe tânără prin municipiu, însă, cum nu a găsit-o, a alertat organele de poliţie. În câteva ore, poliţiştii au găsit-o pe Ionica în zona gării CFR, iar cu ocazia controlului corporal, asupra acesteia s-a găsit suma de 20 de lei şi un pachet de ţigări.
Fiind audiată, Ionica a recunoscut că în noaptea zilei de 8 august a fost invitată de Mihai în chioşc, unde au băut, au fumat şi au făcut sex. Ea a mai recunoscut că, profitând de neatenţia lui de după, a sustras banii din încasări şi că a plecat. Tânăra a povestit poliţiştilor că după ce a plecat de la chioşc s-a urcat într-un taxi şi i-a cerut şoferului să o ducă întâi pe Bulevardul Dorobanţilor, apoi pe faleza Dunării din municipiul Galaţi, după care a revenit în Brăila, unde a coborât la autogara veche. După ce a achitat contravaloarea cursei - 100 de lei - Ionica s-a dus la gară, unde a observat poliţiştii, aşa că a pus restul de bani într-o pungă, pe care a ascuns-o după un vagon staţionat în gară, păstrând asupra sa numai 20 de lei. Ulterior, după ce a fost depistată de organele de poliţie, femeia a indicat locul unde a ascuns banii, însă a precizat că garnitura de tren a plecat din gară, iar banii nu au mai fost găsiţi. Ionica B. nu are alte antecedente penale şi a fost cercetată în stare de libertate. Ea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro