Partea bună a pandemiei: mai multe nașteri în 2021! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Partea bună a pandemiei: mai multe nașteri în 2021!

* la un an de la debutul pandemiei de COVID-19, în maternitatea din Brăila a fost mai multă forfotă în sălile de nașteri * potrivit DSP Brăila, în primul semestru din 2021 au fost înregistrate 932 de nașteri, cu 5,19% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut * ce-i drept, o creștere mică dacă ne raportăm la alte județe, dar una semnificativă dacă luăm în calcul faptul că, până nu demult, Brăila era cel mai îmbătrânit județ din România

 

Cine ar fi crezut că pandemia de coronavirus va avea și efecte pozitive asupra natalității? Ei bine, chiar așa s-a întâmplat la Brăila și în multe alte județe ale țării, dar și din afara granițelor. Acolo unde restricțiile impuse de autorități i-au ținut pe oameni mai mult în case. Așa se face că, la un an de la debutul pandemiei, și Maternitatea din Brăila a înregistrat o creștere a numărului de nașteri, în primele 6 luni din 2021 fiind înregistrate, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, 932 de nașteri. Față de aceeași perioadă a anului trecut, asta se traduce într-o creștere de 5,19%, adică cu 46 de nașteri mai multe față primul semestru din 2020. Potrivit aceleiași surse, cele mai multe nașteri au avut loc în primele 3 luni din 2021, luna ianuarie fiind cea mai aglomerată, cu 171 de nașteri.

Dacă ne uităm la nivel național, Brăila se numără printre județele codașe la capitolul natalitate, fiind poziționat pe locul 34 în ceea ce privește ponderea celor care au decis să devină mame în 2020. Concret, conform datelor INSP, la Brăila, numărul nașterilor în totalul populației de vârstă fertilă, cu interval de referință 15-49 de ani, este de 3,76 de procente. Ponderea cea mai mare este înregistrată în județul Sălaj, cu 5,66%, în timp ce ponderea cea mai mică este înregistrată de județul Caraș-Severin, cu 3,38% . Pe locul doi, în vârful clasamentului, se află județul Suceava cu 5,57% și pe trei, Vaslui cu 5,24%.

Așadar, dacă ne uităm în curtea vecinilor, județul nostru a înregistrat o creștere destul de mică, dar nu e de mirare având în vedere că, în 2018, Brăila era oficial cel mai îmbătrânit județ din România, 18% din populație având peste 65 de ani, vârsta medie fiind puțin peste 44 de ani, potrivit INSP. Însă, dacă facem o comparație cu anul 2019, când la Brăila au fost înregistrate 2.467 de nașteri, o să observăm că anul 2020 a fost afectat de un decalaj semnificativ ajungând la sfârșitul anului, la 1.949 de nașteri, potrivit DSP Brăila. Adică cu 518 de nașteri mai puține în 2020, față de 2019. Cele mai multe nașteri au fost înregistrate în capitală, în 2020, municipiul București înregistrând 19.095 de nașteri, o scădere semnificativă față de 2019 când au avut loc 21.761 nașteri, adică cu 2.666 mai puține. Un decalaj uriaș a fost înregistrat în județul Vaslui, unde au fost cu aproape 25% mai puțini copii născuți în 2020 față de 2019, dar și în județele Galați, cu aproape 20% mai puțin față de anul anterior și Bacău, unde s-au înregistrat cu aproximativ 18% mai puțini copii aduși pe lume anul trecut față de 2019.

La nivel internațional, creșterea numărului de nașteri la un an de la debutul pandemiei a fost observată inițial în Marea Britanie și a fost titrată ca ”Baby boom”, un fenomen care a revigorat parțial natalitatea în perioada în care restricțiile i-au ținut pe oameni în case, un trend care ar putea persista până la sfârșitul pandemiei și care s-ar putea extinde în mai multe țări europene și nu numai.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro