Parohia "Sfinții Arhangheli" s-a înfrățit cu parohia "Întâmpinarea Domnului" din Glasgow | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
"Biserica - familia românilor de pretutindeni"

Parohia "Sfinții Arhangheli" s-a înfrățit cu parohia "Întâmpinarea Domnului" din Glasgow

* românii din Brăila și cei din Glasgow au avut, deja, trei întâlniri virtuale, și-au trimis daruri și au inițiat proiecte filantropice comune * copiii din Glasgow se pregătesc pentru primele lecții de limba română, oferite de profesori brăileni, cu sprijinul Bibliotecii Județene "Panait Istrati" * preoții de la "Sfinții Arhangheli" vor oficia, în fiecare joi, acatistul unui sfânt ocrotitor al Diasporei și se vor ruga pentru frații români din Glasgow și din toată Marea Britanie

 

În "Anul omagial al pastorației românilor din afara României", românii din parohia "Întâmpinarea Domnului" din Glasgow și cei din parohia "Sfinții Arhangheli", situată în Centrul Istoric al Brăilei, s-au cunoscut prin intermediul computerului, au avut, deja, trei întâlniri online și au înființat un grup comun care să se implice în acțiunile filantropice. Zeci de copii sărmani și de familii nevoiașe sunt ajutați prin intermediul cantinei sociale de la "Sfinții Arhangheli", iar românii din Glasgow, unii originari din Brăila, vor să contribuie și ei, după puteri.

Potrivit brăilencei Daniela Ciupală, profesor la Institutul Cultural Român din Londra și membru al parohiei din Glasgow, un prim eveniment organizat anul acesta este proiectul "Biserica - familia românilor de pretutindeni" care își propune să contribuie la crearea unor legături între comunitățile din țară și cele din Diaspora. Brăilenii au fost cei care au făcut primul pas. 

"Parohia noastră, Întâmpinarea Domnului, din Glasgow, a primit cu mare bucurie cererea de înfrățire venită din partea parohiei Sfinții Arhangheli. Părintele Victor Țugui, preotul paroh al bisericii Sf. Arhangheli, ne mărturisea: "Vreau să vă mărturisesc bucuria mea că ați acceptat nu să ne înfrățim, pentru că suntem deja frați, ci să trăim mai aproape frățietatea, tot ce avem noi în comun, pe Hristos", a consemnat prof. Daniela Ciupală pe pagina de Facebook a parohiei.

Au urmat trei întâlniri virtuale, cu părinți și copii din cele două parohii românești, îmbrăcați în costume populare, drapele fluturând și mesaje de dragoste frățească împărtășite. Le-au fost alături preoții slujitori de la cele două parohii: pr. Victor Țugui și Mihai Duca, de la "Sfinții Arhangheli", pr. George Bliorțu (parohul bisericii "Întâmpinarea Domnului", Glasgow și protopop misionar de Scoția), pr. Marcel Oprișan, pr. diacon Ioan Ross, pr. Serafim, starețul Mănăstirii "All Celtic Saints", de pe Insula Mull și pr. Mark Mitchell, parohul bisericii grecești din Glasgow, prietenul românilor din Scoția.

Toți participanții la proiect doresc să contribuie, după puteri, la bogata activitate filantropică a parohiei "Sf. Arhangheli" din Brăila, iar copiii din Glasgow se pregătesc pentru primele lecții de limba română, predate de profesori brăileni. Membrii celor două comunități ortodoxe și-au trimis daruri (parohia "Sfinții Arhangheli" a oferit în dar parohiei din Glasgow o frumoasă icoană cu "Întâmpinarea Domnului" - hramul bisericii).  

Potrivit prof. Daniela Ciupală, pe parcursul celor trei întâlniri online, desfășurate sub genericul "Bucurii din inimă românească", s-a înființat un grup comun Brăila-Glasgow care se va implica în acțiunile filantropice ale parohiei "Sfinții Arhangheli".

"Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila se va implica, alături de profesori de limba română din Brăila și din Glasgow, și va organiza activități online pentru copiii celor două parohii. Aceștia s-au împrietenit deja și vor ține legătura prin diverse activități. Ei și-au trimis desene care arată dorul și dragostea unora față de alții. S-a propus, de asemenea, organizarea unor seri duhovnicești pentru membrii ambelor parohii, iar pr. Victor Țugui și pr. Mihai Duca au anunțat că vor oficia, în fiecare joi, acatistul unui sfânt ocrotitor al Diasporei, la care îi vor pomeni pe frații lor din Glasgow", a mai spus prof. Daniela Ciupală.

"Întâlnirile din spațiul virtual ne-au unit, scurtând distanța fizică între noi, realizând o apropiere sufletească de înaltă ținută morală. Acest lucru s-a realizat datorită oamenilor prezenți, oameni cu drag de cele sfinte, de cele duhovnicești și, nu în ultimul rând, datorită prezenței părinților preoți care ne-au îndrumat, ne-au coordonat, au scos la lumină ce e mai bun din noi. Totul a decurs desăvârșit, firesc, spontan, frumos", a mărturisit Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, participant activ la proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro