Mergi la conţinutul principal

Parlamentul local aservit grupurilor de interese

Avem consilieri municipali care habar nu au ce voteaza, care habar nu au nici ce urmeaza sa voteze si care se lasa manipulati de conducerile partidelor lor, in privinta votului in CLM, complet neinteresati de faptul ca, raspunzind ca marionetele la comanda politica a sefilor, fac jocul unor grupuri de interese de care tin acestia. In plus, unii dintre acesti consilieri incaseaza banii de indemnizatii in mod nemeritat, ba chiar ilegal, uzind de fals in acte publice, dat fiind ca, desi chiulesc de la sedinte, beneficiaza de falsificarea pontajelor si apar ca fiind toti prezenti. Este, pe scurt, opinia viceprimarului democrat Daniela Vasioiu, care a mai precizat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca CLM a devenit o masina de vot bine unsa, in care nu mai conteaza moralitatea si uneori, nici legalitatea, ci doar cistigurile personale, sub orice forma ar fi ele: "Nimeni nu mai vine la sedintele de comisii, acestea sint "populate" de 1-2 persoane, daca sint populate. Habar nu au ce va fi discutat la prima sedinta de CLM, din moment ce nu vin la sedinta, nu-si amintesc ce s-a discutat la sedinta precedenta, pentru ca nu stiu ce au votat, nu stiu care este fundamentul vreunui proiect de hotarire, pentru ca nici nu-i intereseaza, li se spune: "proiectul asta asa avem interesul, asa-l votam!", si asta fac. Atita vreme cit nu participi la sedinte, habar n-ai ce contine mapa, nu se fac rapoartele de specialitate fara de care nu ar trebui sa se ia in discutie proiectele respective, normal ca nu stiu. Nu stiu si vin acolo ca niste masini de vot: asta trebuie votat si asa voteaza. Nu mi se pare corect ca se intimpla asa, pentru ca toate astea implica si bani, domnii consilieri primesc indemnizatii de sedinta. Ei, ei nu participa la acele 2-3 sedinte pe luna, cele de comisie!".

4 milioane lei vechi, pe cap de chiulangiu

Consilierul PD Mihaela Picu a dat exemplul propriei comisii, la care, in repetate rinduri a semnalat faptul ca se chiuleste pe rupte, si ca de multe ori vine si ramine singura: "In momentul in care presedintele de sedinta, la CLM, anunta proiectul luat in discutie, primul lucru pe care-l spune este sa ceara avizul comisiilor. Cind ajunge la comisia 4, din care fac parte si se ridica a noastra colega, Iuliana Lascu (PSD) si zice "da", eu ma uit siderata, pentru ca ea nu vine niciodata! Personal mi-a spus sa ma potolesc, pentru ca ea nu se coboara la nivelul meu. Logic, am intrebat-o daca ea este undeva in pom, dat fiind ca eu sint cu picioarele pe pamint. Cu ce tupeu poti sa zici "da", cind tu nu ai fost la sedinta si nu ai discutat acel proiect?!".
Viceprimarul a mers mai departe si a explicat mecanismul prin care, spune ea, se falsifica pontajele cu prezenta la sedinte, ceea ce inseamna, clar, fals si uz de fals: "Doamna Lascu este si secretarul comisiei 4, si ea face si pontajul, tin sa va spun. Si evident ca duce un pontaj domnului secretar care este cu prezenta 100% si-si iau cu totii indemnizatiile 100%! Cind vii si prezinti un pontaj fals, in baza caruia iei niste bani publici, inseamna fals si uz de fals. Dar acum eu va intreb: cum probam acest fals? Eu i-am spus domnului secretar: "Raspunzi de aceasta activitate! Du-te prin sondaj si vezi daca vin sau nu vin consilierii la sedinte!". Platim bani publici! nimeni nu-i controleaza pe oamenii astia daca vin si-si fac treaba pentru banii pe care-i incaseaza? Nu, nimeni nu-i controleaza!"
Consilierul Picu este de parere ca nu suma de peste 4 milioane de lei vechi, incasata lunar fara mustrari de constiinta de chiulangii este problema, ci principiul: "Aici nu e important ca se iau cite 4 milioane si ceva, net, lunar, sau daca ar fi fost 400 de lei, sau 40 de milioane, tot incorect este. Mi-e atit de penibil, cind vin, ma asez singura la un coltisor de masa, cu tot teancul acela de hirtii in fata si ma minunez citeodata ce-o fi insemnind vreo socoteala, vreun calcul!"
Daniela Vasioiu a vorbit ieri si despre faptul ca unii dintre consilieri, mai exact, cei care fac parte din comisia 2, "ar negocia" proiectele de hotariri pe care le iau in discutie si pentru care isi dau avizul, cu beneficiarii lor, si ar grabi sau amina proiectele pe care le analizeaza in functie de cit de cointeresati sint: "Exista totusi o comisie care lucreaza, si aceea este comisia 2, dar aceasta lucreaza selectiv. Acea comisie face rapoartele de specialitate pentru ce inseamna PUD-uri, concesionari, tot ce inseamna o activitate legata de terenuri si imobile. Cert este ca nu se pot face investitii daca solicitantul nu este agreat de membrii comisiei 2 sau cei din anturajul acesteia. Daca nu este agreat, nu se face raportul de specialitate, si proiectul de hotarire nu este introdus pe ordinea de zi. Si se plimba acest raport pina cind respectivul, care are nevoie de acel raport, se duce la la comisia 2, negociaza cu comisia, negociaza cu primarul, negociaza cu cei care pot sa faca acest lucru". Intrebata daca prin negociere intelege dat si primit bani, vicele a declarat: "Nu pot sa spun asa ceva, pentru ca nu stiu cum negociaza, dar trebuie sa negocieze, pentru ca altfel, nu se analizeaza proiectul. Prin negociere probabil se intelege dat ceva si primit ceva, dar nu neaparat bani. Negociezi si daca in urma negocierii ai ajuns la un consens, se promoveaza proiectul de hotarire respectiv".

"Nu exista la noi in comisie rafuieli personale si nici selectii de proiecte"

Contactat telefonic, presedintele comisiei nr. 2, liberalul Vasile Varga, a declarat ca acuzatiile aduse lui si colegilor sai sint complet fanteziste si ca proiectele de hotarire aduse la comisie sint intotdeauna discutate, dindu-se avizul, sau, daca este cazul, solicitindu-se completarea documentatiei: "Nu sint de acord cu ce sustine doamna Vasioiu. Comisia noastra tine toate sedintele, si vin toti membrii ei, cu rare excceptii, cind se intimpla cite o urgenta si vreunul dintre noi nu poate ajunge. Eu nu stiu sa fi venit cineva si sa fi facut ceva in sensul de a ne influenta sa luam o decizie. Noi discutam toate proiectele de hotarire, in ordinea in care ne sint prezentate. Unele le avizam, pe altele le respingem, dar motivat, si solicitam completarea documentatiei, daca sint acte lipsa. Nu exista la noi in comisie rafuieli personale si nici selectii de proiecte. Ca unora nu le convine ca sint respinse anumite proiecte, asta este, noi vrem sa respectam legea, si daca ele sint facute conform legii, le avizam, nu este nici o problema".
Precizam ca din comisia nr. 2, fac parte consilierii Vasile Varga, Sorin Bosneag, Luciana Boboc, Alexandru Coada si Ion Sterian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro