În intervenţia sa în dezbaterea care a precedat votul, premierul grec, Antonis Samaras, a încercat să înlăture orice îndoială în ceea ce priveşte viabilitatea bugetului şi bunele perspective ale ţării şi a subliniat că, în 2013, Grecia a realizat reforme pe care mulţi le credeau imposibile .
Bugetul a fost elaborat luându-se în calcul o creştere de 0,6% în 2014. Troica creditorilor Greciei nu împărtăşeşte optimismul executivului elen, potrivit agenţiei spaniole de presă.
În timp ce avea loc dezbaterea, aproximativ 300 de persoane, potrivit poliţiei, s-au strâns în faţa parlamentului pentru a protesta faţă de politica de austeritate.
Criza din Grecia continuă de mai bine de 4 ani, economia elenă nedând semne de revenire.