"Aşteptăm relaxaţi şi cu încredere. Suntem convinşi că această moţiune de cenzură nu va trece şi că Guvernul se bazează pe o majoritate parlamentară transparentă, asumată clar", a spus Sever Voinescu, după şedinţa BPN, precizând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi pentru a asigura cvorumul şedinţei, dar nu vor participa la vot.
Potrivit acestuia, trebuie văzut foarte clar care sunt parlamentarii care susţin actualul guvern. "Credem foarte tare în ideea că o majoritate guvernamentală trebuie să fie clară, asumată, ca să ştim cine susţine guvernul şi cine nu. Nu numai ca grupuri parlamentare, ci chiar ca parlamentari, ca indivizi politici", a mai arătat Voinescu. Acesta a precizat, răspunzând unei întrebări, că parlamentarii PDL care vor semna moţiunea USL vor fi excluşi din partid.
"Goarnele opoziţiei ne anunţă că au majoritate. Ca de fiecare dată, le vom oferi posiblilitatea să arate la urne dacă au această majoritate", a precizat Voinescu. Potrivit lui Sever Voinescu, reprezentanţii USL "iubesc pe trădători", "incită la trădare" şi "se aşteaptă ca anumiţi oameni care aparţin formaţiunilor politice care susţin guvernul să meargă şi să voteze invers decât asumă public". "Să vedem moţiunea depusă şi vedem atunci şi cine a semnat", a răspuns Voinescu, întrebat dacă sancţiunea va fi aplicată şi în cazul deputatului Iosif Drăgulescu, cel care a anunţat public că a semnat moţiunea, dar că este vorba de un gest împotriva unei proceduri, nu împotriva guvernului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.