Parlamentarii opoziţiei acuză că sumele s-au alocat discreţionar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Bani prea puţini alocaţi Brăilei de Guvernul PSDragnea

Parlamentarii opoziţiei acuză că sumele s-au alocat discreţionar

• este vorba despre Hotărârea de Guvern 977/2018 prin care s-au alocat bani pentru dezvoltarea comunităţilor locale din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului • deputatul PNL Vasile Varga a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a avertiza că liderii PSD Brăila sunt ineficienţi şi ignoraţi chiar de colegii lor din Guvern • liberalul a acuzat că banii s-au alocat la nivel naţional discreţionar, după bunul plac al liderului PSD Liviu Dragnea • la rândul său, deputatul independent Emilia Meiroşu (Pro România) susţine că este inadmisibil ca Brăila să fie aproape de coada clasamentului judeţelor cu doar 1,8 milioane lei alocate, faţă de Vaslui care a primit 19,3 milioane lei

 

O alocare de către Guvernul României din Fondul de Rezervă prin Hotărârea 977/2018 pentru dezvoltarea comunităţilor locale a revoltat parlamentarii brăileni ai opoziţiei. Atât deputatul PNL Vasile Varga, cât şi deputatul independent Emilia Meiroşu (Pro România) au atras atenţia că banii s-au dat discreţionar de către liderul PSD Liviu Dragnea, iar Brăila se află în acest context aproape de coada clasamentului judeţelor, cu doar 1,8 milioane lei alocate.

Vasile Varga a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a-şi manifesta dezamăgirea faţă de liderii PSD brăileni, punctând că aceştia sunt ineficienţi şi ignoraţi chiar şi de colegii acestora din guvern. Potrivit lui Varga, alocarea acestor sume de bani demonstrează încă o dată că “banii se acordă arbitrar, fără să se ţină cont de populaţie sau de proiectele aflate în derulare, totul după bunul plac al PSD”. Deputatul consideră că Liviu Dragnea “pedepseşte” comunităţile locale, iar banii sunt daţi pe criterii politice. Cert este că potrivit Hotărârii de Guvern nr. 977/2018, judeţului Brăila i-au fost alocate 1,8 milioane de lei, în timp ce două judeţe vecine, conduse tot de PSD, au primit sume şi de zece ori mai mari, cum este cazul Galaţiului, cu peste 11,2 milioane de lei, sau cel al judeţului Vrancea, care a primit peste 6,1 milioane de lei.

“Am dat doar două exemple de judeţe vecine cu al nostru, care au primit sume mult mai mari, deşi populaţia judeţului Vrancea este sensibil egală cu numărul locuitorilor din judeţul Brăila. Inexplicabilă este reacţia liderilor PSD din administraţia locală brăileană. Ori sunt incapabili să ceară fonduri, ori stau cu capul plecat, de teamă să nu-l supere pe Liviu Dragnea, ori nu sunt, pur şi simplu, băgaţi în seamă. Indiferent de situaţie şi de motive, un lucru este sigur: Brăila este tratată ca o Cenuşăreasă, iar brăilenii au de suferit”, a declarat Varga, revoltat.

Liberalul a mai adăugat că se teme şi că alocările bugetare către comunele  brăilene vor fi făcute în batjocură, iar primarii liberali vor primi insuficienţi bani pentru a continua proiecte de investiţii.

“Avem semnale foarte clare că aceste sume vor constitui instrumente de şantaj faţă de primarii noştri şi vreau să-i atrag foarte serios atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, să aloce sumele în funcţie de proiecte şi nu după culoarea politică. Să nu împartă judeţul între primari PNL şi primari PSD - ALDE şi să dea dovadă de responsabilitate şi echilibru”, a adăugat Varga.

Acesta a mai atras atenţia că alocările bugetare au stârnit un adevărat scandal şi la nivel naţional, pentru că membrii influenţi ai PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, au repartizat sumele arbitrar, fără să ţină cont de populaţie. De exemplu, judeţul Teleorman, cu o populaţie de 360.000 locuitori, a primit 15,4 milioane de lei, de 15 ori mai mult decât Brăila, judeţ cu aproximativ acelaşi număr de locuitori, a dorit să mai sublinieze Varga.

 

Meiroşu susţine că Guvernul PSD îşi arată dispreţul faţă de unele judeţe

Şi deputatul independent Emilia Meiroşu (fost PSD, actual coordonator Pro România Brăila) a punctat situaţia alocării fondurilor, precizând într-o postare pe reţelele de socializare că este modul social-democraţilor de a se răzbuna. Aceasta a vorbit despre dovada “preţuirii” şi cea a “dispreţului” faţă de unele judeţe în funcţie de apropierea de liderul PSD Liviu Dragnea.

“Prin HG 977, prin care se alocă bani din Fondul de Rezervă pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, Guvernul PSD arată preţuirea sau dispreţul faţă de unele judeţe. Brăila primeşte 1.802.000 lei (locul 31) cam de 11 ori mai puţin faţă de Vaslui 19.346.000 lei, Teleorman 15.461.000, Galaţi 11.223.000 lei. Judeţul Harghita primeşte 2.554.000 lei, oricum mai mult decât Brăila”, a declarat Meiroşu.

Aceasta a postat şi un grafic pentru a ilustra modul în care s-au alocat banii pe judeţe şi a prezentat un top al “celor îndrăgiţi de PSD”:

“1. Vaslui - PSD - 19.346.000 lei; 2. Giurgiu - PSD - 18.167.000 lei; 3. Maramureş - PSD -16.200.000 lei; 4. Teleorman - PSD - 15.461.000 lei; 5. Vâlcea - PSD -15.213.000 lei; 6. Galaţi - PSD 11.223.000 lei; 7. Tulcea - PSD - 10.170.000 lei; 8. Mureş - PNL - 9.136.000 lei; 9. Iaşi - PSD - 8.965.000 lei; 10. Neamţ - PSD - 7.861.000 lei. Vi se pare ceva în neregulă? Aveţi neclarităţi?”, a conchis Meiroşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro