Parlamentari noi: Toma Petcu - cel mai leneș, Nicușor Dan - cel mai activ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentari noi: Toma Petcu - cel mai leneș, Nicușor Dan - cel mai activ

Peste jumătate din aleşii ALDE, PMP, USR - formaţiuni care au intrat pentru prima dată în Parlament - nu au iniţiat niciun proiect de lege în prima sesiune legislativă. Mulţi dintre ei au semnat însă legile altor colegi - pentru că şi susţinerea unei alte iniţiative este notată pe paginile de internet ale Senatului şi Camerei.

 

Din 70 de deputaţi şi senatori ai formaţiunilor proaspăt intrate în Parlament, 41 nu au iniţiat nicio lege, adică mai bine de jumătate. Asta nu-i uşor de descoperit, însă. Dacă intraţi pe site-ul Parlamentului veţi găsi totuşi în dreptul lor câteva proiecte de lege. Asta pentru că nu au ezitat să semneze iniţiativele legislative ale colegilor, atunci când i-au rugat.

Aşa se face că sunt aleşi, precum Mihăiţă Todoran de la PMP, care nu au iniţiat nicio lege, dar au semnat pănă la 25 de proiecte. După cum vedeţi, nu este singurul.

Totuşi, nu toţi aleşii au recurs la soluţia asta. Toma Petcu, ministrul Energiei de la ALDE, nici nu a semnat, nici nu a iniţiat vreo lege.

La polul opus sunt aleşii care au gândit câteva proiecte. Nicuşor Dan a avut cele mai multe, 6 la număr. Topul este completat de un deputat PMP şi unul de la ALDE.

Să lăsăm cifrele la o parte şi să vedem ce legi au gândit reprezentanţii noilor formaţiuni politice.

Aleşii USR s-au arătat preocupaţi de Parlament, aşa că propun ca deputaţii şi senatorii să renunţe la pensiile speciale. Ei mai vor şi ca şedinţele comisiilor de specialitate să poată fi transmise în direct, precum lucrările plenului iar voturile din şedinţe să fie publice.

O deputată USR a propus o lege prin care opiniile separate sau concurente ale judecătorilor Curţii Constituţionale să fie publicate, asta în ciuda unei decizii contrare a CCR.

Parlamentarii PMP vor să clarifice legea, astfel încât să fie fără echivoc faptul că aleşii beneficiază de diurnă şi de decontarea diferitelor cheltuieli.

Un deputat PMP a propus ca toate lucrările de doctorat din 90 încoace să fie publicate într-un registru, ca măsura de evitare a plagiatului. De asemenea, aleşii Partidului Mişcarea Populară vor ca vânzătorul unei maşini să dea o declaraţie pe proprie răspundere privind kilometrajul.

Deputaţii şi senatorii ALDE au propus un proiect pentru modernizarea legilor referitoare la terorism. Aleşii ALDE vor şi să nu aibă drept de vot în Consiliul Local consilierul legat cumva de tema dezbătută. Cei din ALDE au gândit şi o lege cadru de funcţionare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Aleşii cu cele mai multe legi semnate

Constantin Codreanu, deputat PMP

25 de legi semnate, 2 iniţiate

Adrian-Mihăiţă Todoran, deputat PMP

25 semnate, 0 iniţiate

Robert Turcescu, deputat PMP

22 semnate, 1 iniţiată

Aleşi fără iniţiativă

Toma Petcu, deputat ALDE

Aleşii cu cele mai multe iniţiative

Nicuşor Dan, deputat USR

6 legi iniţiate, 10 semnate

Ionuţ Simionca, deputat PMP

4 legi iniţiate, 18 semnate

Marian-Gheorghe Cucşa, deputat ALDE

4 legi iniţiate, 5 semnate

Ce legi au propus aleşii USR

- renunţarea la pensiile speciale ale aleşilor

- transparenţa şedinţelor comisiilor parlamentare

- obligativitatea publicării opiniilor separate ale judecătorilor CCR

- interzicerea unor acizi graşi în alimente

- piedici pentru firmele cu acţiuni la purtător

Ce legi au propus aleşii PMP

- asigurarea decontării cheltuielilor parlamentarilor

- înfiinţarea Registrului Naţional al Lucrărilor de Doctorat

- deţinuţii să poată participa la înmormântări în familie

- vânzătorul, obligat să declare kilometrajul maşinii vândute

Ce legi au propus aleşii ALDE

- modernizarea legilor privind terorismul

- eliminarea unor situaţii de conflict de interese în Consiliul Local

- funcţionarea IGSU

- 10 mai, Ziua Independenţei

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro