Parchetul General critică OUG privind legile justiției | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parchetul General critică OUG privind legile justiției

Parchetul General a postat, pe Facebook, un punct de vedere în legătură cu proiectul ordonanței de urgență privind modificarea legilor justiției.

 

Mesajul integral:

„Văzând relatările din presă conform cărora, în ziua de 15.10.2018 va fi dezbătut în ședință de guvern, la propunerea Ministerului de Justiție, un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, luând act de asemenea prin intermediul mass-mediei de proiectul susmenționat, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele:

Ministerul Public atrage atenția asupra pericolului încălcării ordinii constituționale prin adoptarea unora dintre modificările propuse, astfel:

1. Introducerea unui nou alineat la art. 54 din Legea nr. 303/2004, conform căruia ministrul justiției organizează o procedură de selecție pe baza unui interviu, iar pentru asigurarea transparenței audierea candidaților se transmite în direct, nu este de natură a înlătura diminuarea independenței procurorilor care ocupă funcții de conducere.
Așa cum a arătat și Comisia de la Veneția, conferirea rolului decisiv ministrului de justiție în numirea procurorilor cu funcții de conducere mai degrabă slăbește decât să asigure controlul reciproc și echilibrul puterilor. Dacă numirea și revocarea procurorilor cu funcții de conducere depind de un ministru, există un risc serios ca aceștia să nu combată în mod energic corupția în rândurile aliaților politici ai respectivului ministru.
Se impune ca numirea procurorilor în funcțiile de conducere din vârful Ministerului Public să se facă, așa cum a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Secției pentru procurori a C.S.M., formulată în urma unui interviu care poate fi transmis în direct, cu avizul ministrului justiției, de către Președintele României.

2. Prin atribuirea calității de titular al acțiunii disciplinare pentru ministrul justiției, se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificați magistrații din punct de vedere disciplinar, acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției putând deveni ,,o pârghie politică de dominare a justiției”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro