* după ce centrala a fost demolată astă toamnă, de câteva zile au început lucrările de amenajare a parcării
A trebuit să treacă ani și ani de zile până când a fost demolat “turnul groazei”, mai exact coșul de fum al centralei termice dezafectate de la intersecția străzii Ghioceilor cu strada Roșiori, care aparținea de blocurile construite pe vremuri pentru angajații fostei Schele de Petrol. După cum se știe, centrala în cauză ajunsese într-un avansat stadiu de degradare, iar din turnul dezafectat s-au desprins de câteva ori bucăți mari de moloz care au căzut pe mașini parcate în apropiere. Centrala în cauză a fost demolată în toamna anului trecut. În locul său se amenajează o parcare, iar lucrările au început în urmă cu câteva zile. Mai exact, a dispărut gardul metalic în spatele căruia se parcau mai multe autovehicule ale riveranilor, vegetația creștea haotic și servea ca adăpost câinilor. Iar după cum am aflat de la Marius Termegan, șeful Direcției Tehnice a Primăriei, “Parcarea în cauză este una rezidențială, destinată locatarilor de la blocurile amintite. Sunt câteva variante de amenajare a parcării dar și situația arborilor. Cât privește pe cei ce vin la cumpărături, la piață și supermarket, aceștia își pot parca mașinile aici numai între orele 8-16. Iar comercianților nu li se va permite să blocheze amintita parcare cu «depozitele» lor pe patru roți!”.
Așa să fie și poate că lucrările deja declanșate vor include și dispariția bălții uriașe de apă ce se formează, după ploaie, în parcarea de vizavi, în fața sediului Protecției Copiilor.