• duminică, 15 decembrie, a avut loc cea de a VI-a ediție a Festivalului de colinde, tradiții și obiceiuri „Colindul sfânt și bun” • festivalul la care au participat șapte ansambluri din județul Brăila și unul din Moldova de peste Prut a fost precedat de Parada cailor și a căruțelor care a pornit de la Monumentul Eroilor din comuna Viziru • vor urma colindele pe la casele gospodarilor, colinde cântate în biserică și Plugușorul • de Bobotează, la Viziru va avea loc o nouă Paradă a cailor și căruțelor
Duminica trecută, au răsunat ulițele comunei Viziru de tropote de cai și urături rostite cu patos de tineri și vârstnici îmbrăcați în costume tradiționale. Vizirenii, împreună cu oaspeții lor, au participat la mult-așteptata Paradă a cailor și a colindătorilor sosiți la cea de a VI-a ediție a Festivalului de colinde, tradiții și obiceiuri „Colindul sfânt și bun”, pentru ca, mai apoi, să se adune în fața Căminului Cultural din localitate, unde-i așteptau mai marii comunei.
Parada cailor și a căruțelor tradiționale a început la ora 14:30, din fața Monumentului Eroilor din comuna Viziru. Caii, care mai de care mai îngrijiți, țesălați bine, potcoviți și împodobiți cu canafi și cu zăbale, au pornit în alai pe ulițele comunei brăilene, pășind țanțoș, urmați de ansamblurile care aveau să urce, mai apoi, pe scena Căminului Cultural. Tropot de bidivii, costume tradiționale, măști și drapele - români și romi deopotrivă - cam așa ar putea fi caracterizată, în câteva cuvinte, Parada cailor de la Viziru, organizată de Primăria Comunei Viziru, Grupul de Inițiativă Viziru și Căminul Cultural din localitate.
Tot duminică, de la ora 16:00, s-a dat startul ediției a VI-a a Festivalului de colinde, tradiții și obiceiuri „Colindul sfânt și bun”, care s-a desfășurat pe scena Căminului Cultural din comună. Sute de vizireni au venit să asculte colinde strămoșești și să-i vadă pe colindători. Au urcat pe scenă Ansamblul „Garofița” din satul Lanurile, Ansamblul „Mărtăcești”, grupul de colindători din Republica Moldova, Corul „Nectar” din comuna Viziru, Corul „Crromatic” al romilor, grupul de colindători din Scorțaru, Ansamblul „Floricica” și Ansamblul „Mugurașii” din comuna Suțești. Cu toții au fost răsplătiți cu îndelungi aplauze.
„În calitate de primar al comunei Viziru, îmi face o deosebită plăcere să vă urez bun venit la Festivalul de colinde, tradiții și obiceiuri „Colindul sfânt și bun” - ediția a VI-a. Acest eveniment, devenit deja o tradiție în comunitatea noastră, este o adevărată sărbătoare a sufletului românesc, a credinței și a obiceiurilor care ne definesc. Colindele noastre aduc speranță, unitate și bucurie, iar astăzi avem privilegiul de a le asculta interpretate de ansambluri și grupuri de colindători deosebiți, cărora le mulțumesc pentru prezență (...) Vă mulțumesc că sunteți aici, alături de noi, pentru a celebra tradițiile care ne unesc. Să ne bucurăm împreună de colindele noastre sfinte și să purtăm cu noi emoția acestor clipe în casele și familiile noastre. Vă doresc să aveți parte de sărbători pline de lumină, sănătate și bucurie! Festivalul este deschis! Să ne bucurăm împreună de această zi minunată!”, le-a spus primarul comunei Viziru, Ana-Cornelia Măcrineanu, oaspeților sosiți la festivalul de colinde.
„Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu să facem lucruri frumoase pentru copiii și comunitatea noastră! Mulțumesc tuturor participanților, și din Viziru, dar și din județ. Toți cei prezenți, am arătat astăzi că iubim tradițiile noastre strămoșești. Mă înclin în fața tuturor celor care au fost astăzi prezenți, și pe străzile Vizirului, dar și pe scenă!”, a adăugat Virgul Burcuș, inițiatorul și sufletul Paradei cailor și a Festivalului de la Viziru.
În zilele următoare, vor urma colindele rostite pe la casele gospodarilor vizireni, colinde cântate în biserică și Plugușorul. Nu în ultimul rând, de Bobotează, la sfințirea apelor, în comuna Viziru va avea loc o nouă Paradă a cailor și a căruțelor.