Paradă cu mașini de epocă și mașini istorice pe străzile Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Old Cars Show Brăila 2021

Paradă cu mașini de epocă și mașini istorice pe străzile Brăilei

* evenimentul este organizat de Clubul vehiculelor de epocă din  București, în parteneriat cu Primăria Brăila, cu aportul local al membrilor ACS Hobby Auto Sport Brăila

 

Clubul vehiculelor de epocă din  București, în parteneriat cu Primăria  Brăila, cu aportul local al membrilor ACS Hobby Auto Sport Brăila,  organizează cu prilejul Zilelor Municipiului Brăila o paradă a vehiculelor de epocă, pe data de 14 august 2021, orele 18.30 pe    traseul  Mall -  Primărie și pe multe dintre străzile orașului nostru.

Se va organiza și o expoziție a vehiculelor de epocă si a automobilelor  istorice în fața sediului Primăriei Brăila, tot pe 14 august, între orele  19.00 – 22.00.

Brăilenii vor putea urmări, pe 15 august, și o demonstrație de îndemânare sportivă între orele 10.00 - 14.00, în fața sediului Primăriei Brăila și a Colegiului național “Gheorghe Munteanu Murgoci”.

Vor participa aproximativ 35 de automobile dintre care 12 sunt din Brăila. Celelalte automobile vin din Galați, București, Buzău și Ploiești.

Toate automobilele au cel puțin 30 de ani vechime și fac parte din  patrimoniul tehnic privat.

“După doi ani reluăm această tradiție. Anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul a fost anulat dar acum revenim în forță. Brăila este singurul oraș din țară unde au loc astfel de concursuri de îndemânare, de virtuozitate ale piloților mașinilor de epocă sau istorice. Unele sunt mașini vechi de peste 50 de ani, așa că publicul spectator trebuie să fie îngăduitor cu piloții. Nu vor fi demonstrații de viteză, pentru a nu deteriora motoarele și așa foarte solicitate în timp. Vor fi mai mult curse demonstrative, tehnico-aplicative. Brăilenii vor alinia frumoase automobile ca Ford Escort 1, unul din 1972, debutant la o astfel de paradă, Opel Rekord 1966,  Aro 243, Trabant  601 din 1976, câteva Dacia 1300 și 1310, Vw 1300 din 1972  etc.”, ne-a declarat Valentin Nemțanu, președintele clubului ACS Hobby Auto Sport Brăila.

Conform informațiilor primite de la organizatori, printre participanți se regăsesc Nicu Bogdan Plecan cu un VW 1300 din 1972 de culoare portocalie, Dragoș Gheorghe, fiul proprietarului Valentin Gheorghe cu un Volvo S40 DSL cafeniu, din 1979, Valentin Nemțanu cu o Dacia  1310 TLX din1989, autoturism cu care participă în competițiile istorice de viteză, Lucian Miron cu un Opel Rekord alb din 1967, Mădălin  Bîcîilă cu un Trabant  601, alb/bleu, Eugen  Gheorghiță cu un Ford  Escort 1.1  albastru din 1975, Gabriel Manole cu un VW Golf 1, de 1,6, DSL din 1980, Marius Bujoreanu cu o Dacia Sport din 1989, Florin Alexandru Ivan cu un Opel Calibra 2.0  din 1992, Nicușor Gheorghe cu un  Aro 243  verde din 1992, Florea Barabașu cu un VW din 1968.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro