În urma violenţelor care au provocat cel puţin 80 de morţi începând de marţi la Kiev, Papa Francisc şi cardinalii din lumea întreagă şi-au exprimat "îngrijorarea" în legătură cu "evoluţia dramatică a situaţiei" din Ucraina şi au "făcut apel la încetarea rapidă a oricărei acţiuni violente şi la restabilirea liniştii şi a păcii".
În Ucraina, o parte dintre credincioşi sunt ortodocşi, iar cealaltă parte aparţine Bisericii Catolice de rit oriental, unită cu Roma.
Istoria Ucrainei a fost profund marcată de conflictele între cele două comunităţi religioase, reprezentanţii Bisericii Catolice fiind persecutaţi în perioada Uniunii Sovietice.