Papa Francisc: Arhivele Vaticanului nu vor mai fi „secrete” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Papa Francisc: Arhivele Vaticanului nu vor mai fi „secrete”

Papa Francisc a anunţat luni o schimbare a numelui pe care îl poartă celebrele arhive secrete de la Vatican, în a căror denumire oficială nu se va mai regăsi de acum înainte cuvântul "secret", informează DPA.

Instituţia, cunoscută în prezent sub titulatura de "Arhiva Secretă a Vaticanului", va deveni "Arhiva Apostolică a Vaticanului", a anunţat papa Francisc printr-un decret, denumit "Motu Proprio", potrivit Agerpres.

Suveranul pontif a explicat că a dorit să evite astfel percepţiile negative asociate cuvântului "secret", ce provin dintr-o traducere eronată a denumirii originale în limba latină a instituţiei.

În latină, "Archivum Secretum" înseamnă mai degrabă "Arhiva privată", nu "Arhiva secretă". Arhiva de la Vatican a fost creată la începutul secolului al XVII-lea de papa Paul al V-lea.

Această arhivă a devenit accesibilă pentru cercetători şi experţi în diverse domenii ştiinţifice începând din 1881.

Ea conţine documente asociate administrării Bisericii Catolice din secolul al VIII-lea până în secolul al XX-lea, dispuse în rafturi cu o lungime totală de 85 de kilometri, inclusiv unele aflate într-un buncăr subteran, potrivit site-ului instituţiei.

Oamenii de ştiinţă pot să acceseze în prezent doar documentele redactate până la sfârşitul pontificatului lui Pius al XI-lea, în februarie 1939, dar şi un număr restrâns de documente mai recente.

Pe 2 martie 2020, materiale provenind din timpul controversatului mandat al papei Pius al XII-lea - cuprins între 1939 şi 1958 -, ce a acoperit perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, vor deveni la rândul lor disponibile spre consultare publică.

Papa Francisc a anunţat decizia la începutul acestui an, în speranţa că va contribui la reabilitarea numelui papei Pius al XII-lea, acuzat timp de decenii că nu a criticat Germania nazistă pentru comiterea Holocaustului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro