Pandemia, pe pauză. Secțiile Covid se golesc de pacienți la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pandemia, pe pauză. Secțiile Covid se golesc de pacienți la Brăila

* majoritatea pacienților internați în spitalele suport Covid din Brăila au fost vindecați și externați, iar rata de infectare la Brăila a scăzut sub 1 la mia de locuitori * în timp ce Spitalul TBC are, la ora actuală, zero pacienți Covid internați, Spitalul Sf. Pantelimon, mai are doar trei * și numărul pacienților Covid internați la Spitalul Județean de Urgență Brăila a scăzut semnificativ în ultimele săptămâni față de luna octombrie a acestui an, când erau internați peste 400 de infectați

 

 Sute de pacienți Covid externați din spitalele brăilene. Pentru a doua oară în acest an asistăm la un fenomen surprinzător. După ce, în luna iulie a acestui an, la Brăila a scăzut brusc incidența Covid, iar spitalele suport s-au golit de pacienți diagnosticați pozitiv, pe 24 iulie fiind prima zi de pandemie cu zero pacienți Covid internați, se pare că acum ne îndreptăm spre aceeași direcție. Concret, Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila, care a asigurat spitalizarea celor cu forme ușoare sau medii de boală, după ce Spitalul Județean nu a mai făcut față, deja nu mai are niciun pacient Covid internat. ”Astăzi (n.r. - miercuri, 15 decembrie) nu mai avem niciun pacient Covid în spital. Să zicem că avem un mic respiro, în care am reușit să facem dezinfectare, nebulizare în spital, în care putem să le acordăm, în sfârșit, concedii medicilor și personalului, oameni care nu și-au permis acest lux până acum, din cauza situației critice. Ne pregătim de ce e mai rău, ca să fie bine. La noi oricum este adresabilitatea foarte mare. Zilnic, avem sute de programări la evaluare post Covid și nu e deloc simplu, dar nu mai este nici ca acum două, trei luni, când spitalul era la capacitate maximă, ne-a declarat managerul Spitalului TBC Brăila, Ștefan Sînpetru. Acesta a ținut totuși să amintească ce eforturi au depus medicii și ceilalți angajați ai spitalului pentru a face față afluxului de pacienți, totodată arătându-se recunoscător și pentru sprijinul financiar primit de la autorități. ”N-am cum să nu amintesc, încă o dată, că fără efortul medicilor și întregului personal din spital nu am fi ajuns aici, cu zero pacienți Covid. Dar trebuie să recunosc că a contat foarte mult și susținerea noastră din spate, efortul financiar pentru asigurarea materialelor și tot ce a fost nevoie”, a mai adăugat șeful Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila. Întrebat dacă spitalul mai are acel medic pneumolog detașat la SJU Brăila, acesta a infirmat, precizând medicul și-a încheiat detașarea și a revenit la programul normal la Spitalul TBC.

În ceea ce privește situația Covid de la Spitalul de Psihiatrie din Brăila, conducerea unității ne-a precizat recent că mai erau doar trei pacienți Covid internați, din cei 22 câți au fost inițial.  Și la Spitalul Județean de Urgență Brăila pare că se îmbunătățește situația pe zi ce trece. Aici, mai erau internați, miercuri, 15 decembrie, 46 de bolnavi Covid, față de 400, câți au fost în urmă cu aproximativ 2 luni.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pe 15 decembrie au fost confirmate 21 de cazuri Covid, din 118 de teste efectuate, fiind înregistrate și două decese din cauze asociate acestui virus.

Vă amintim că județul Brăila a început să resimtă efectele valului 4 la începutul lunii octombrie a.c., când rata de infectare a depășit 3/1000 locuitori. În doar o săptămână, incidența a escaladat atât de repede încât ajunsese, pe 7 octombrie a.c.,  la 5,34 de cazuri la mia de locuitori. Tot pe 7 octombrie, în județul nostru au fost confirmate 275 de noi cazuri de coronavirus, fiind cea mai ridicată incidență, la Brăila, de la începutul pandemiei, pentru ca în următoarea săptămână Brăila să înregistreze un nou record, respectiv de 324 de cazuri noi de Covid-19 într-o singură zi . Câteva zile mai târziu, respectiv pe 21 octombrie, Spitalul Județean avea peste 400 de pacienți Covid internați, adică peste capacitatea maximă, la fel și Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila (TBC), care a alocat un număr de 24 de paturi pentru cazurile ușoare și medii Covid, ocupate integral. Tot în acea perioadă, la Spitalul Sf. Pantelimon erau 22 de pacienți Covid internați, din 29 de paturi asigurate pentru bolnavii Covid.

Situația s-a schimbat între timp și iată că acum incidența Covid a scăzut sub 1 la mia de locuitori, respectiv în municipiul Brăila la 0,62 la mia de locuitori și 0,51 de cazuri la nivel de județ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro