Expozitia, care se bucura si de sprijinul Institutului Cultural Francez si IMEC (Institut memoirs de l'edition contemporaine) isi propune sa impresioneze prin valoarea documentelor care reflecta viata scriitoriceasca a autorului "Nerantulei", iubitorii cartii avind ocazia sa se intilneasca cu documente inedite si valoroase: fotografii - portret cu autograful lui Panait Istrati, ex libris-uri, corespondenta lui Istrati cu Henri Barbusse, Francis Jourdain, N.C. Eremie, Margareta Izescu sau D.V. Barnovschi, fotografii din timpul sederii scriitorului in Uniunea Sovietica sau care evoca intilnirea cu Nikos Kazantsakis, carti de vizita etc. Toate documentele provin din arhivele Bibliotecii Judetene si ale institutiilor partenere amintite.
In partea a doua a actiunii vor fi lansate volumele de versuri ale autorilor Luminita Dascalu, Dumitru Ion Dinca, Constantin Gherghinoiu, Nicolae Grigore Marasanu, Marin Ifrim, Gheorghe Lupascu, Gheorghe Neagu, Laurian Stanchescu.