Un brăilean de 27 de ani a fost prins cu aproape 30 kg de somn, pentru care nu avea acte. El se afla în zona Trecerii Bac Gropeni, cu maşina şi barca pe care o tracta. A rămas fără marfă şi a fost trimis în judecată de procurori.
Ionuţ R. este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui prevăzută de art. 64 din OUG 23/2008.
Pe 22 august 2014, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, un echipaj de poliţie a oprit pentru control autoturismul "Dacia" ce se deplasa pe DJ 255 A, dinspre trecerea bac Gropeni către comuna Gropeni, tractând un peridoc pe care se afla o barcă. Cu acea ocazie a fost identificat conducătorul autoturismului ca fiind inculpatul Ionuţ R., precum şi un pasager aflat pe bancheta din dreapta faţă. "La controlul vehiculelor, în barcă a fost găsit un sac de rafie conţinând cantitatea de 29 kg peşte specia somn, cu privire la care inculpatul nu a prezentat niciun document. Din declaraţiile inculpatului coroborate cu declaraţiile martorului, a rezultat că, în cursul zilei de 22 august 2014, inculpatul a cumpărat peştele de la două persoane necunoscute care practicau pescuitul pe Dunăre, pentru suma de 150 lei, cu scopul revânzării ulterioare. De asemenea, inculpatul a mai declarat că, după dobândirea peştelui, a mai căutat şi alţi pescari, pe Dunăre şi braţul Vâlciu al fluviului, pentru a mai achiziţiona peşte, însă fără succes", au stabilit procurorii.
Din adresa Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură rezultă că inculpatul nu posedă licenţă de pescuit, permis de pescuit comercial ori autorizaţie de pescuit. Prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra bărcii, motorului şi peridocului, bunuri ce au fost depuse la camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Autoturismul a fost lăsat în custodia inculpatului, iar peştele a fost comercializat prin intermediul unei societăţi specializate în domeniu. Instanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Ionuţ R., dosarul urmând să ajungă la Judecătoria Brăila.