Legat de şansele pe care le-ar avea un pol de centru-dreapta, Theodor Paleologu a declarat: "Albă ca Zăpada? Eu sunt pentru Scufiţa Roşie". Întrebat de un ziarist ce înseamnă Scufiţa Roşie, Paleologu a spus că nu ştie ce înseamnă Albă ca Zăpada. "Nu ştiu ce înseamnă Albă ca Zăpada", a completat el râzând. După ce un ziarist i-a spus că Albă ca Zăpada ar fi imaculată, deputatul a replicat că "Scufiţa Roşie e mai isteaţă şi mai drăgălaşă, nu? Mai simpatică".
În privinţa discuţiilor din PDL cu privire la apariţia unei alianţe de centru dreapta, Paleologu a precizat: "Nu am auzit nicio discuţie serioasă în BPN, sunt discuţii în presă care nu mi se par foarte serioase pentru moment". "Eu cred că nu trebuie să ne resemnăm atât de repede în ceea ce priveşte atractivitatea PDL", a mai spus el în pauza unei dezbateri organizate de Fundaţia Creştin Democrată.