* deputatul PSD Brăila, George Paladi, a participat la ultima ședință ordinară a CJ Brăila de anul trecut, deși fusese deja ales pe un post de deputat, iar în ziua respectivă (21 decembrie 2020) și-a depus jurământul în Parlament * Paladi a explicat că la vremea respectivă încă mai era consilier județean, astfel că i s-a părut de bun-simț să participe, chiar dacă în aceeași zi urma să devină oficial deputat * abia în ședința extraordinară a CJ Brăila din 8 ianuarie 2021, consilierii au luat act de demisia acestuia depusă după jurământul din Parlament și au aprobat vacantarea locului
Deputatul PSD Brăila, George Paladi, s-a despărțit greu de fotoliul de consilier județean. Probabil pentru a se asigura că nu rămâne pe dinafară, acesta a așteptat să își depună jurământul în Parlamentul României și abia apoi a demisionat din rândurile CJ Brăila. Fostul prefect chiar a participat la ultima ședință ordinară a CJ Brăila din 21 decembrie 2020, deși aceasta a avut loc tot în ziua depunerii jurământului în Parlamentul României. Contactat de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” pentru a vedea de ce a ales să mai ia parte la lucrările respectivei ședințe de CJ, în loc să lase locul următorului coleg de pe lista partidului, având în vedere că fusese deja ales deputat ca urmare a Alegerilor Parlamentare din 6 decembrie 2020, Paladi a explicat că plenul CJ s-a reunit pe 21 decembrie dimineața, când era încă consilier județean și a considerat că avea datoria să mai participe. Asta, chiar dacă în aceeași zi, la ora 17:00, a mers la Parlament pentru a-și depune jurământul și a-și începe mandatul în Camera Deputaților.
”Luni a fost acea ședință de CJ, pe 21 decembrie dimineață, la ora 11:00. Depunerea jurământului în Parlament a fost undeva la ora 17:00. Nedepunând încă jurământul în Parlament, eram în continuare în funcția de consilier județean. După aceea am renunțat la funcția de consilier. Adică nu s-a suprapus ședința cu jurământul sau să fi fost jurământul înaintea ședinței. Eram consilier județean. Nedepunându-mi jurământul la Parlament până la acea dată, nu am putut să îmi dau demisia. Nedându-mi demisia de la Consiliul Județean, era de bun-simț să particip la ședință. Că s-a suprapus în aceeași zi cu depunerea jurământului, este adevărat. Dar a fost la ore diferite. Dimineața a fost ședința de CJ și undeva în jurul orei 17:00 a început la Parlament, iar eu mi-am depus jurământul undeva în jurul orei 22:00, nu mai știu exact”, a explicat Paladi.
Fostul consilier județean va urma linia PSD în Parlament
Potrivit site-ului Camerei Deputaților, George Paladi a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare. Întrebat ce planuri are pentru primul an de mandat și dacă și-a propus vreo țintă anume, acesta a afirmat că deocamdată preferă să nu vorbească prea mult și să lase faptele să demonstreze de ce anume a ales să meargă în Parlament. Chiar și așa, Paladi a ținut să puncteze că va urma programul de Guvernare stabilit de PSD la nivele național.
”Prefer să vorbească faptele. În momentul în care o să îmi propun inițiativele, fără doar și poate o să le știți și dumneavoastră. Este dificil să îmi propun un target acum, având în vedere că nu depinde doar de mine, ci clar depinde de grupul parlamentar. Dar de principiu, este clar că pe programul de guvernare al PSD, în mare majoritate, o să merg și eu. Iar acolo, clar, sunt atinse toate punctele importante”, a declarat Paladi.
Proiectul de încetare a mandatului acestuia de consilier și declararea locului vacant a fost aprobat, recent, în Consiliul Județean, după depunerea jurământului de către Paladi, în Parlament. Mai exact, în cadrul ședinței extraordinare a CJ Brăila ce a avut loc pe 8 ianuarie, în unanimitate, cu 28 voturi ”pentru”. Potrivit listei cu care PSD Brăila s-a înscris în cursa electorală pentru Consiliul Județean, pe următoarea poziție se află Mirela Chivu (economist - șef birou planificare, programare și monitorizare regională).