Mergi la conţinutul principal

Pagubă de 10 miliarde la biroul notarului Ralea

Fostă angajată a Biroului Notarial Societate Civilă "Ralea&Ralea", Carmen Anca Şerbănescu, 41 de ani, a fost trimisă în judecată, după doi ani de la declanşarea cercetărilor, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Femeia, care riscă între 2 şi 10 ani de închisoare, este acuzată că "nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu prin aceea că nu a virat Primăriei Brăila taxa de timbru colectată de biroul notarial, ascunzându-i notarului public Ralea Gheorghe nevirarea sumelor (...) fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu de 1.083.945 lei". Pe parcursul derulării anchetei învinuita a declarat că, de fapt, notarul Sorin Ralea "îi solicita periodic sume de bani" - cuantumul total fiind de 500.000 de lei -, motiv pentru care, în casa de bani nu mai erau sume suficiente pentru plata taxei de timbru. Aceste susţineri au fost verificate de Parchetul Curţii de Apel Galaţi, care a dispus, în ianuarie 2009, NUP în ceea ce-l priveşte pe notarul public Ralea Sorin, după ce acesta a fost cercetat pentru complicitate la delapidare. Reprezentanţii acuzării precizează că, deşi ştia că nu a achitat banii pentru taxa de timbru, Carmen Şerbănescu nu l-a anunţat pe notarul Gheorghe Ralea "temându-se de reacţia acestuia". De altfel, în perioada în care era cercetată penal, femeia a avut o tentativă de suicid, lăsându-i un bilet notarului Ralea, în care a scris, printre altele, că "adevărul este undeva la mijloc". Biroul notarial s-a constituit parte civilă cu aproximativ 6 miliarde de lei, spun anchetatorii.

Toţi ceilalţi angajaţi ai biroului notarial şi-au făcut treaba cum trebuie

Cercetările au fost demarate începând cu luna mai 2007, după ce reprezentantul biroului notarial, Gheorghe Ralea, a formulat plângere penală împotriva angajatei Carmen Anca Şerbănescu. Lipsa banilor a fost sesizată în februarie acelaşi an, de către contabila biroului, Violeta Ţibulcă, cea care a întocmit, o lună mai târziu, o notă de constatare din care reieşea că lipsesc chitanţele ce atestă efectuarea plăţilor pe anul 2006. Verificările ulterioare au indicat-o drept posibilă vinovată pe Carmen Şerbănescu, angajata biroului notarial care a încasat taxa de timbru în perioada mai 2005 - decembrie 2006. Prin OG nr. 12/1998, s-a stabilit că "taxele de timbru pentru actele şi serviciile notariale se pot încasa şi de notarul public, care are obligaţia de a le vărsa la bugetul de stat în condiţiile stabilite de normele metodologice (...)". În aplicarea acestei ordonanţe, Biroul Notarial "Ralea&Ralea" a redactat un protocol cu CLM Brăila, la 18 februarie 2003, în baza căruia a încasat taxele de timbru care se virează la bugetul local. De la sfârşitul lui 2003, precizează anchetatorii, Carmen Şerbănescu a fost cea care s-a ocupat, printre altele, de încasarea sumelor privind taxele de timbru şi depunerea acestora la Primăria Brăila. Astfel, angajata notariatului încasa taxa de timbru pe chitanţiere speciale ridicate de la primărie, lunar, ocazie cu care încheia un borderou, banii fiind apoi predaţi la instituţia respectivă. Un procent de 5% din taxa de timbru reprezenta, conform protocolului, "serviciul de încasare a taxei de către biroul notarial". Tot învinuita se ocupa şi de încasarea taxei ANCPI ce trebuia plătită la Oficiul de Cadastru. În ceea ce priveşte taxa ANCPI nu au existat probleme, pentru că a fost urmărită îndeaproape de către consilierul juridic al biroului notarial. Audiată în legătură cu nedepunerea banilor la primărie, Carmen Anca Şerbănescu a declarat că notarul Sorin Ralea "împrumuta" periodic sume mari de bani, fără ca ea să le cunoască destinaţia, astfel că în momentul în care a intenţionat să plătească taxa de timbru, a constatat că nu sunt bani suficienţi. În final, mai precis la prezentarea materialului de urmărire penală, femeia şi-a recunoscut oarecum neglijenţa, declarând că "a pierdut controlul sumelor încasate şi depuse în casa de bani". Din noiembrie 2007, anchetatorii au pus sechestru asigurător asupra apartamentului deţinut de fosta angajată a biroului notarial. Cât despre ceilalţi angajaţi, în urma verificărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că aceştia şi-au făcut treaba cum trebuie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro