Pactul Verde european nu a fost blocat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pactul Verde european nu a fost blocat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbite

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

 

 


 

În data de 12 iulie în Parlamentul European s-a votat o lege pentru refacerea naturii, o lege ce nu a ieșit așa cum au dorit inițiatorii, dar până la urmă există o lege care o să ajute și o să protejeze natura. Parlamentul European a votat în favoarea Legii pentru Refacerea Naturii și a Pactului Verde al UE, în ciuda unei campanii fără precedent care a vizat ca această lege să nu treacă.

Conform lui Ciprian Fântână, Director de conservare SOR:

Este o lege care aduce un strop de speranță în vâltoarea de știri negative referitoare la starea de sănătate a naturii: încălzire climatică, colapsul ecosistemelor, speciile de animale și plante în declin rapid, dezastre climatice. Victoria a fost la limită, fapt care arată totuși că există o componentă politică majoră care nu este convinsă de necesitatea unor ținte obligatorii de refacere a ecosistemelor. În această încleștare teribilă a fost distrus articolul care făcea referire la refacerea terenurilor agricole și a turbăriilor. Și nu e puțin, dacă ne gândim că intensificarea agriculturii este presiunea și amenințarea cea mai mare pentru natură la ora actuală. Cei care s-au opus acestei legi amână aplicarea tratamentului curativ pentru un pacient aflat în stare critică și ignoră un truism: fără natură sau într-o natură puternic degradată nu poate supraviețui nici un om (poate doar Superman, dar nici asta nu e sigur).”

Parlamentul European a adoptat amendamente bazate pe Abordarea Generală, poziția statelor membre ale UE cu privire la Legea pentru Refacerea Naturii. Această abordare generală era diferită față de propunerea legislativă, în special pentru obiectivele de restaurare a zonelor marine, a turbăriilor și a pădurilor și prin eliminarea articolului privind accesul la justiție. 

Eliminarea articolului propus privind restaurarea terenurilor agricole, care includea restaurarea turbăriilor înseamnă renunțarea la o pârghie esențială pentru creșterea capacității Europei de a capta carbonul și a aborda agricultura intensivă ca principal motor al pierderii biodiversității. Eliminarea articolului care garantează dreptul fundamental de acces la justiție ne expune la mai multe încălcări ale Convenției de la Aarhus (accesul la justiție în chestiuni de mediu) și condiții inegale între statele membre.

În plus, Parlamentul a adoptat un amendament care întârzie punerea în aplicare a legii până când va fi efectuată o evaluare privind securitatea alimentară a Europei – ca răspuns la campania menită să atragă atenția asupra acestui proiect de lege.

Alte amendamente negative sunt cel care limitează acțiunile obligatorii de refacere a habitatelor terestre numai în interiorul siturilor Natura 2000 și elimină obligativitatea ca ele să fie realizate până la termene stabilite prin această lege sau cel care elimină obligația de nedeteriorare, prevenirea degradării în continuare a habitatelor.

Votul acesta a fost precedat de o mobilizare puternică a publicului pentru a apăra legea și integritatea Pactului Verde al UE, care a combătut știrile false cu peste un milion de semnături și mesaje de la cetățeni, apeluri repetate de la 6.000 de oameni de știință, de la peste 100 de companii și de la reprezentanți ai societății civile din numeroase domenii, nu doar cele care lucrează pentru natură.

Această versiune a Legii pentru Refacerea Naturii votată de Parlament va fi în următoarea perioadă supusă unui proces de negociere interinstituțională tripartită (Parlament, Comisie, Consiliu), în urma căruia se va ajunge la forma finală. 

Contăm în continuare pe sprijinul iubitorilor de natură pentru a-i face pe cei implicați în aceste negocieri să readucă legea la nivelul minim necesar pentru a aborda actuala criză climatică și a biodiversității. În caz contrar, riscăm ca oamenii din întreaga Europă, inclusiv agricultorii, să suporte în continuare costurile acțiunilor întârziate de restaurare în teren.

Reprezentanta Birdlife Europe - Sofie Ruysschaert, Responsabil de Politici privind Refacerea Naturii a spus la final:

Astăzi a fost o victorie modestă a speranței asupra fricii – a adevărului asupra minciunilor. Deși există motive de sărbătorit, este devastator să vezi că turbăriile, terenurile agricole și termenele limită importante pentru măsurile de restaurare au fost aruncate la gunoi pentru ca legea să supraviețuiască votului. Avem nevoie ca cele trei instituții ale UE să convină rapid asupra unui text final, semnificativ îmbunătățit, astfel încât să poată începe munca reală pe teren. Clima și biodiversitatea nu așteaptă pe nimeni.”

Această lege este importantă pentru noi toți, atât pentru cei ce iubim natura cât și pentru cei care pun mai presus de ea domeniile economice. În aproape orice domeniu economic natura joacă un rol important, de aceea depinde de cei care au posibilitatea să adopte o astfel de lege, să o facă cu simț de răspundere și cu maximă responsabilitate.


 

Sursa de informare:

https://www.sor.ro/pactul-verde-european-nu-a-fost-deraiat-dar-parlamentul-european-a-votat-o-lege-pentru-refacerea-naturii-slabita/


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro