Pacienţii care nu se pot deplasa, internaţi în spitalele din municipiu, îşi exercită dreptul la vot chiar şi de pe patul unităţilor sanitare. Aceştia au solicitat urna mobilă. Potrivit cifrelor furnizate de Biroul Electoral Central, bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au solicitat urna mobilă de la secţia de votare nr. 15 - Şcoala Gimnazială nr. 2 „Fănuş Neagu", de 51 de ori până la ora 16.20. De altfel, acesta este cel mai mare număr de solicitări al urnei mobile în municipiu.
Pacienţii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost arondaţi secţiei de votare nr. 61 - Şcoala Gimnazială nr. 7 „Ion Creangă". Aici, s-au înregistrat 15 cereri pentru urna mobilă, adică pe locul 3 în clasament.
Locul 2 este ocupat de o secţie de votare din judeţ, şi anume cea amplasată în incinta Şcolii Gimnaziale Galbenu", cu astfel de 16 solicitări.