• autoritățile brăilene anunță că, până de sărbători, vor începe distribuirea ajutoarelor acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate • la nivelul întregului județ vor fi pregătite pentru beneficiari peste 22.000 de pachete cu alimente de bază • data estimată pentru recepția ajutoarelor este jumătatea lunii decembrie
Vin ajutoarele acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)! La nivelul județul Brăila este vorba despre 22.380 de pachete cu alimente de bază. Acestea vor ajunge în depozite începând cu data de 13 decembrie, conform unor informații puse la dispoziție de Prefectura Brăila.
În ceea ce privește situația de la nivel de municipiu, potrivit Direcției de Asistență Socială (DAS), activitatea de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare, se derulează în tranșe, în cadrul cărora vor fi recepționate, pe rând, câte 961 pachete.
Concret, în municipiu, pachetele POAD se acordă următoarelor categorii de persoane cele mai defavorizate: a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, categorie la care sunt înregistrate 213 persoane; b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unde se încadrează 330 de persoane; c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, precum persoane cu dizabilități, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Pentru această ultimă categorie, conform DAS Brăila, pe raza municipiul Brăila figurează încadrate în grad de handicap grav și accentuat 7.700 persoane. ”Acordarea de sprijin persoanelor prevăzute la lit. c (ex. persoane cu dizabilități) se va realiza numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la lit. a) și b), în conformitate cu prevederile art. 3 , alin. (3) din O.U.G. 84/2020”, se subliniază într-un material informativ pus la dispoziție de către DAS Brăila.
Menționăm că persoanele care fac parte din mai multe categorii beneficiază de pachete cu produse aferente unei singure categorii din care fac parte la data distribuirii. De asemenea, persoanele care aparțin categoriilor menționate mai sus și care la data distribuirii pachetelor se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate sau beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private, nu beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD.
Când va începe distribuirea în municipiu, pachetele cu produse se vor ridică personal de către destinatarii finali de la centrul de distribuire situat în cadrul Căminului Cultural „Nedelcu Chercea”, Str. Comuna din Paris, nr. 95, în baza actului de identitate și a altor documente necesare.
Astfel, pachetele vor fi distribuite cu ajutorul unor cutii care vor cântări 24 kg fiecare. Acestea vor conține câte 12 alimente de bază, respectiv: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g) și gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
La nivelul municipiului, DAS Brăila preconizează recepția a 961 de pachete alimentare la finalul lunii decembrie 2022. Conform aceleiași surse, de la începutul anului 2022, Direcția de Asistență Socială Brăila a distribuit un număr de 3.804 pachete alimentare, dintre care 961 pe parcursul lunii mai, iar 2.843 în perioada 2 august - 27 septembrie. Cele mai multe dintre acestea au ajuns la persoane încadrate în grad de handicap accentuat și grav.
Amintim că POAD este o continuare a Programului European de Ajutorare a Defavorizaților (PEAD) derulat în perioada 2007 -2013. Programul este finanțat în proporție de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și în proporție de 15% din bugetul național.