Pașaportul COVID, ce, cum și cât costă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pașaportul COVID, ce, cum și cât costă

* certificatul digital european COVID-19 a intrat oficial în vigoare la începutul acestei luni și poate fi descărcat gratuit de pe platforma: certificat-covid.gov.ro, dar există soluții și pentru cei care nu au acces la internet * dacă nu sunteți vaccinat și nu puteți dovedi că ați trecut prin boală, trebuie să faceți, contra cost, fie un test PCR, fie un test rapid Antigen * testele rapide Antigen se fac doar în laboratoarele medicale private din Brăila în timp ce testele PCR se fac și la privat, dar și la Spitalul Județean de Urgență Brăila însă tot contra cost, dar aici prețul este ceva mai piperat față de laboratoarele private * în baza acestui pașaport COVID titularul său este scutit de carantină sau de testare suplimentară la sosirea într-un stat din UE și poate fi obținut și pentru minorii care au împlinit vârsta de 12 ani și peste 

 

Certificatul verde european, cunoscut și ca pașaportul COVID, a devenit al doilea nostru bilet de călătorie în afara țării, fie că plecăm în vacanță sau chiar dacă ne deplasăm în interes de serviciu. Documentul va dovedi că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală, fiind valabile atât testele PCR cât și testele rapide Antigen. Totul se rezumă la o semnătură electronică ce atestă autenticitatea sa și la un cod QR, care va fi scanat pentru a facilita trecerea la frontieră. Certificatul poate fi descărcat de pe platforma certificat-covid.gov.ro, pusă la punct de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Persoanele care nu au acces la internet sau la un computer, pot solicita acest document Direcției de Sănătate Publică Brăila, și, în viitorul apropiat și autorităților locale și poate fi prezentat în varianta digitală pe telefon sau imprimat.

În baza acestui pașaport COVID titularul său este scutit de carantină sau de testare suplimentară la sosirea într-un stat din UE, dar chiar și așa statele membre pot reintroduce astfel de restricții în cazul celor sosiți din alte state membre sau regiuni ale acestora unde situația epidemiologică s-a înrăutățit, adică unde se înregistrează o creștere a numărului infectărilor sau răspândirea unor variante mai contagioase ale coronavirusului, cum ar fi de exemplu cazul variantei Delta.

Dacă doriți să obțineți un astfel de certificat trebuie să știți că valabilitatea lui diferă de la o persoană la alta. Astfel, dacă sunteți vaccinați, indiferent că vorbim de serul de la Pfizer, Astra Zeneca, Johnson & Johnson sau Moderna, acest pașaport COVID are valabilitate de un an, dacă aveți un test COVID negativ - 72 de ore, iar cei care pot dovedi că au trecut prin boală - 180 de zile de la primul test PCR pozitiv prin care le-a fost pus diagnosticul. În ceea ce privește costurile, emiterea unui certificat digital european COVID-19 este gratuită pentru absolut oricine. Lucrurile se schimbă însă dacă nu sunteți vaccinați. Asta pentru că va trebui să scoateți bani din buzunare pentru testele PCR sau cele rapide Antigen. Un test PCR costă între 250 și 450 de lei și se emite într-un interval de 24-48 de ore, în timp ce un test rapid Antigen costă în jur de 50 de lei și se emite în aceeași zi sau pe loc, în funcție de laborator. Dar pe lângă bani, aveți nevoie și de o programare.

 

Unde se fac testele Antigen?

Dacă până acum eram obișnuiți să cumpărăm teste Antigen din farmacii și să ne facem singuri testul acasă pentru a afla dacă avem sau nu Covid-19, ei bine, pentru emiterea unui certificat de călătorie în spațiul european va trebui să-l facem la un laborator medical privat, contra cost, desigur. ”Este un ordin de ministru prin care este aprobat acest flux de teste Antigen. Ele se încarcă într-o aplicație informatică de către laboratorul sau medicul care a făcut acel test și, ulterior, este încărcat în aplicația Corona Forms și, automat, aici se văd toate datele, ziua, ora. Trebuie să le facem obligatoriu la un medic sau în unitățile specializate, cei care au competența să facă așa ceva pentru că ei le încarcă în aplicația informatică. Deci e clar că NU se fac acasă! ”, a explicat directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, Gabriel Ciochină. Așadar, cele două tipuri de teste se fac în mai toate laboratoarele medicale private din Brăila, dar și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, unde, atenție, se poate face doar testul PCR, nu și cel Antigen!  ”Noi facem testare Antigen pentru cazurile care se prezintă în UPU sau în camerele de gardă. La cerere, testare PCR contra cost se poate face. Acum costă 450 de lei, dar vrem să scădem suma la 300 de lei, chiar avem în derulare o procedură cu Consiliul Județean, dar mai durează, așteptăm aprobare. Testare Antigen contra cost nu facem, pentru că noi avem testele Antigen primite de la ISU doar pentru urgențe”, a declarat managerul SJU Brăila, Delia Râșnoveanu.

 

Președintele CJ susține că prețul testelor de la SJU este cel corect

Șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a afirmat că lucrurile nu depind de instituția pe care o conduce atunci când vine vorba despre fixarea prețurilor de la spital. Potrivit acestuia, deciziile se iau în Consiliul de Administrație și la nivelul Serviciului Economic al spitalului, în urma unor analize. Chiriac a afirmat că din punctul său de vedere prețul practicat de SJU pentru un test PCR este unul corect, având în vedere metoda folosită, acuratețea rezultatului și profesionalismul.

Chiar și așa, plecând de la ideea că în mediul privat prețurile sunt ceva mai mici, acesta a recunoscut că de la începutul lunii viitoare spitalul ar putea încerca să reducă prețul, dar cu condiția ca toate cheltuielile cu materialele să fie acoperite. Președintele CJ Brăila a mai adăugat și că testele PCR care se fac în spital sunt asigurate oricum gratuit pacienților. Cele realizate contracost nu reprezintă o prioritate în momentul de față.

”Nu depinde de Consiliul Județean. Deci, Consiliul de Administrație și Serviciul Economic fac un calcul de preț asupra testului, cu tot ce înseamnă materiale, resursă umană, curent și așa mai departe, la volumul de teste pe care îl are, pentru a putea oferi teste și contracost. Adică teste care pot fi plătite de către cetățeni. Dacă la privat este un volum foarte mare, noi încercăm la spital, în primul rând, să facem testele PCR pentru pacienții care vin în spital. Dar vrem și această posibilitate, ca un cetățean, dacă dorește, să poată să și-l facă. Și au ajuns de la 450 lei undeva la 300 lei. Nu știu exact. Dar discută în Consiliul de Administrație, fac propunere și va fi în plenul Consiliului Județean. Însă trebuie să fie luate în calcul costuri care acoperă tot ceea ce înseamnă procesul de efectuare al unui test PCR. La un volum mai mic, ăsta este și prețul. Plus că testul PCR se face și cantitativ și calitativ. Sunt două teste separate. Da? Sunt mai multe metode. Nu mă pricep foarte tare. Ei au calculat, știind care este metoda cea mai sigură și au ajuns la acest preț. Care este unul corect. Nu putem nici să scădem foarte mult prețul atât timp cât nu ne acoperim cheltuielile cu efectuarea unui test PCR. Așa, îl făceam gratuit, pe banii spitalului. Dar nu putem face lucrul ăsta! Gratuit este doar pentru pacienți. La privat au un volum mai mare. Dar eu vă spun că și ei vor mări prețurile pentru că nu mai există un volum așa de mare. Sunt mai mulți factori care intră în calculația unui preț per test”, a declarat Chiriac.

Președintele CJ Brăila a precizat totuși că în urma analizelor venite dinspre CA, de la 1 august există posibilitatea ca spitalul să practice un preț mai mic cu cel puțin o treime decât în prezent, estimând undeva la 300 lei. Sursa citată a adăugat că este alegerea oamenilor dacă vin la spital să își facă acest test pe bani sau se duc în privat. Cu toate acestea, Chiriac a lăsat să se înțeleagă că deși prețul este unul mai mare, în SJU Brăila testele sunt cele mai sigure.

”Bineînțeles! Toate testele care se fac în spital sunt foarte sigure! Garantate de medicul de laborator și metoda cu care a fost instruit. Și aparatele sunt foarte noi și foarte bune. Prețul unui test ține foarte mult de consumabile, de reactivi. Dacă aceștia cresc atunci crește și prețul testului. Noi trebuie să ne acoperim pur și simplu costul per tot ce înseamnă ce am cumpărat pentru efectuarea testului respectiv. Este un calcul matematic care se face și acolo s-a ajuns”, a conchis Chiriac.

 

În alte orașe se fac teste Antigen și în farmacii, la Brăila, ba!

Rezultatele testelor antigen realizate în farmacii sunt recunoscute oficial ca „rezultate certificate”, asta după ce Ministerul Sănătății a decis să reglementeze utilizarea testelor rapide în afara spitalelor, fiind instituite o serie de reguli prin care testele puteau fi folosite. Farmaciile trebuiau să facă cerere pentru obținerea unui aviz temporar pentru activitatea de testare și erau instituite unele condiții precum organizarea unei zone din farmacie, de cel puțin patru metri pătrați dedicată exclusiv acestei activități, precum și unul pentru depozitarea probelor recoltate. Din păcate însă la Brăila, nicio farmacie nu a solicitat aviz de la DSP pentru așa ceva, potrivit conducerii instituției. În ceea ce privește acuratețea testelor Antigen, despre care s-a spus că nu ar fi cele mai precise, directorul DSP Brăila, nu a vrut să conteste calitatea acestora. ”Nu am competența să mă pronunț dacă aceste teste sunt sau nu exacte. Odată ce au primit acest aviz de utilizare înseamnă că ele corespund cerințelor pentru aceste tipuri de analize”, a răspuns Ciochină.

 

Test de anticorpi, “sărit” de minister

O altă nelămurire a oamenilor este legată de dovada că au trecut prin boală și se află în interiorul celor 180 de zile pentru cei asimptomatici sau pentru cei care nu s-au înregistrat atunci când s-au îmbolnăvit la DSP, astfel încât să poată demonstra exact când au avut COVID. Referitor la acest aspect medicii de familie intervievați ne-au declarat că este o prostie a decidenților din Ministerul Sănătății că nu au luat în calcul și testele de anticorpi. “De exemplu eu am avut boala și la 10 zile după vindecare aveam mulți anticorpi dar la 3 luni deja scăzuseră foarte mult. Așadar, acest termen de 6 luni de la debutul bolii nu este relevant pentru că persistența anticorpilor diferă de la caz la caz. Din păcate, la noi, nu se testează imunitatea celulară...”, am aflat de la un medic de familie. Sursa citată s-a arătat extrem de revoltată cu privire la situația creată care trimite pacienții pe bandă rulantă spre clinicile private unde să se testeze inclusiv cu testele rapide, dacă vor să plece în vacanță în străinătate. “Totul se face la clinicile private. E jale ce se-ntâmplă...”

 

După 12 august nu mai puteți circula fără pașaportul COVID!

Oficialii din Ministerul Sănătății au informat că încă mai sunt posibile deplasările în afara țării, fără acest pașaport COVID însă doar până pe 12 august. Până atunci va fi o perioadă de tranziție în care vor fi valabile și actualele documente – adeverința de vaccinare, dovada testului PCR sau rapid negativ și documentele medicale pentru cei care au avut COVID. După această dată pașaportul COVID va deveni obligatoriu dacă vreți să ieșiți din țară.

Dacă veți călători cu minori care au 12 ani și mai mult, procedura de obținere a certificatului digital de călătorie e similară cu cea de vaccinare, în sensul că pașaportul COVID trebuie solicitat tot de un părinte sau tutore legal.
Oficialii din Ministerul Sănătății au anunțat că în cazul în care vor exista eventualele probleme cu certificatul, acestea vor putea fi sesizate telefonic la un call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro