La fel cum timpul vindecă rănile, la Brăila, trecerea anilor pare a readuce vechile tradiţii pe făgaşul lor firesc. Acest lucru se observă din plin în felul cum se celebrează Paştele Blajinilor. Astfel, dacă în urmă cu doi-trei ani cimitirele răsunau de manele de jale şi se umpleau de fumul grătarelor cu mici, de data aceasta, la fel ca şi anul trecut de altfel, atmosfera a fost mult mai calmă. N-au mai fost manelişti care să-şi aducă boxele şi staţiile de amplificare printre cruci şi nici măcar deja tradiţionalul grătar oferit de familia binecunoscutului Ghiuri nu s-a mai făcut remarcat pe aleea principală a cimitirului "Sf. Constantin". Romii înstăriţi au făcut parastas la mormintele rudelor, dar cu mâncare gata preparată, adusă de acasă. Ce a rămas cam la fel ca şi altădată a fost prezenţa constantă a cerşetorilor, care şi-au umplut paporniţele cu felii de cozonac, ouă, peşte prăjit şi tot felul de alte preparate date de pomană de creştinii veniţi să-şi comemoreze răposaţii. Chiar şi cerşetorii au fost, însă, mai puţin agasanţi ca altădată, aşteptând să li se dea împărţeala fără a se năpusti peste credincioşii abia ajunşi la cimitir. Au fost, totuşi, şi excepţii. O brăileancă ne-a povestit, de exemplu, cum la cimitirul "Sf. Mina" săracii s-au îngrămădit la un parastas oferit de o familie de romi bogaţi, lângă cavoul familiei. Mâncare era din belşug, iar fălcile mesenilor aveau de lucru serios, dar chiar şi aşa, cu gura plină, aceştia nu se puteau abţine să nu întindă mâna şi să ceară "Dă şi mie!", de la toţi cei care treceau pe lângă ei. Au reuşit astfel să-şi umple, cu de toate, mai multe sacoşe de rafie. "Zeci de kilograme de cozonaci şi ouă s-au strâns în sacoşele lor. Probabil că nici nu le mănâncă ei, or să le dea la animale", ne-a spus femeia care a asistat la scena din respectivul cimitir.
Indiferent de destinaţia finală a mâncării, pomenile sunt pomeni şi trebuie făcute! Brăilenii oferă, după tradiţie, pentru sufletul celor dragi. Iar după ce dau pacheţelele cu mâncare, cheamă preoţii să le binecuvânteze mormintele. Unii preoţi nu mai ajung, însă, la fiecare mormânt în parte, ci preferă să citească pentru sufletele răposaţilor chiar la poarta cimitirului, pentru ca treaba să meargă mai uşor şi mai eficient. La intrarea în cimitirul "Sf. Constantin" erau, ieri dimineaţă, vreo cinci feţe bisericeşti care, ajutate de dascăli, citeau pomelnice, cu glas cântat. Lângă fiecare pomelnic, credincioşii puneau şi câte o bancnotă - două, cum cer tradiţiile mai noi.
Mulţi brăileni au mers la cimitir încă de duminică, dar şi ieri au fost aleile arhipline. Oameni de toate felurile au respectat tradiţia şi au venit să dea de pomană în amintirea celor dragi, care nu mai sunt pe această lume. Mormintele s-au umplut de flori şi de candele aprinse, care puteau fi cumpărate de la puzderia de comercianţi poziţionaţi la intrarea în cimitire.
Ca imagine de ansamblu, Paştele Blajinilor a decurs mai civilizat decât în anii trecuţi. Doar îmbulzeala de maşini de pe străzile adiacente cimitirelor a fost la fel de mare, dacă nu chiar mai mare. Dar aceasta este o problemă care, cu siguranţă, va fi tot mai acută cu fiecare an ce vine.