Paşte în siguranţă. Poliţiştii sunt în stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Paşte în siguranţă. Poliţiştii sunt în stradă

Poliţiştii vor avea grijă ca brăilenii să petreacă sărbătoarea de Paşti şi minivacanţa de 1 Mai, în siguranţă. Efective suplimentare vor fi în acţiune, pe stradă şi în zona lăcaşelor de cult, tocmai pentru a preveni incidentele neplăcute. "Când aveţi nevoie de noi, apelaţi cu încredere 112 - Apelul Unic de Urgenţă!", este recomandarea poliţiştilor.
În zilele următoare, peste 150 de poliţişti vor fi la datorie, suplimentar faţă de dispozitivul curent şi vor avea ca prioritate prevenirea evenimentelor neplăcute. Astfel, în perioada 30 aprilie - 2 mai, zilnic, în medie de 130 de poliţişti de la ordine publică, 15 de la structurile de poliţie rutieră şi 9 de la investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale şi de la alte structuri au programate misiuni importante printre oameni.
Zilnic, aproape 80 de patrule de siguranţă publică, dintre care 13 pedestre şi 65 auto, vor acţiona pentru combaterea faptelor antisociale. "Se vor institui dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, în zona lăcaşurilor de cult. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor grave, rutieriştii vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe traseele de acces către acestea şi pe principalele artere din municipiu. Pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii vor folosi aproximativ 8 aparate radar", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila
Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.
Brăilenii trebuie să aibă şi ei grijă pentru a nu pica în plasa infractorilor. Când sunt la cumpărături, oamenii nu trebuie să scoată sume mari de bani din portofel, întrucât pot atrage atenţia hoţilor.
Dacă se face plata cu cardul, codul PIN trebuie tastat cu discreţie pentru a nu fi observat de cei din jur. Întrucât furturile din buzunare şi genţi se comit în locurile aglomerate, oamenii sunt sfătuiţi să se uite cu atenţie la cei din jur şi să se sesizeze dacă la un moment dat sunt împinşi "din greşeală". Nici în maşini nu trebuie lăsate obiecte personale, care pot atrage atenţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro