Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În acest grup intră unele din cele mai cunoscute specii de păsări, deoarece recunoaștem cel mai ușor porumbeii domestici, mai nou și porumbeii gulerați (specie sălbatică) sunt ușor de recunoscut pentru că seamănă cu cei domestici doar că sunt mai mari și au un guler alb în jurul gâtului, iar cea mai cunoscută specie sălbatică este guguștiucul, pasăre căreia cei mai mulți îi zic turturică, eronat. Turturica face și ea parte din acest grup dar este o specie distinctă față de guguștiuc. Cele cinci specii care fac parte din acest grup și care pot fi întâlnite în țara noastră sunt: Porumbel domestic (Columba livia f. domestica), Porumbel gulerat (Columba palumbus), Porumbel de scorbură (Columba oenas), Turturică (Streptopelia turtur), Guguștiuc (Streptopelia decaocto).
Familia Columbidelor numără peste 300 de specii de porumbei și turturele în întreaga lume. La așa efective numeroase și diversitatea e mare, mergând de la turturele de dimensiunea unei vrăbii (cu coadă mail lungă, e drept), până la cei 66 de centimetri ai celui mai mare porumbel. De asemenea, și penajul este foarte variat, în general păsările care se hrănesc cu semințe, mai mult pe sol, au un colorit mai cuminte, în timp ce speciile care se hrănesc cu fructe, tind să aibă un penaj mai extravagant.
În Europa pot fi observate 10 specii, iar 5 specii cuibăresc și la noi – porumbelul domestic, porumbelul de scorbură, porumbelul gulerat, guguștiucul și turturica. O a șasea specie, turturica roșcată, poate apărea și ea, accidental.
Prezența lor e adesea dată de gol de gânguritul atât de caracteristic, probabil unul dintre cele mai recunoscute cântece de pasăre din lume. La fel de caracteristic este și mersul lor dublat de mișcări ritmice ale capului.
Se hrănesc în principal cu semințele și fructele diferitelor plante, inclusiv ale cerealelor. Suplimentar, consumă insecte și viermi. Se hrănesc destul de mult la nivelul solului, în special cele granivore.
O caracteristică aparte este hrănirea puilor în primele zile de viață. Aceștia primesc lapte de porumbel, o substanță semisolidă, bogată în proteine și lipide, secretată în pereții gușei păsărilor adulte. Ambii părinți produc această secreție, care este singura hrană pentru pui în prima săptămână de viață. Treptat, hrana solidă, dar înmuiată, este adăugată în meniul acestora.
Locurile unde cuibăresc sunt diverse: scorburi naturale și artificiale, arbori, grote, crăpături în stânci, pe sol, pe clădiri. Cuibul este o construcție adesea firavă, „neîngrijită”, de crenguțe, material vegetal și alte resturi.
Depun doar unul sau maxim două ouă, dar pot avea mai multe ponte pe sezon, încă din lunile de iarnă. Aparent numărul mic de ouă depuse într-o singură pontă e legat de efortul energetic considerabil necesar pentru a produce laptele de porumbel. La multe specii ambii părinți incubează ouăle și îngrijesc puii.
Găsim în această familie și păsări rezidente, dar și specii migratoare. Unele dintre ele migrează pe distanțe mici, altele întreprind adevărate călătorii, de mii de kilometri între locurile de cuibărire și cele de iernare. La noi, o singură specie este migratoare de distanță lungă și anume turturica. Ruta lungă de migrație adaugă probleme suplimentare de conservare cu care se confruntă specia. Porumbelul gulerat și cel de scorbură sunt parțial migratori, migrând aproape complet din zonele mai reci, Transilvania și nordul Moldovei, uneori iernând în stoluri mari în zone joase, precum Bărăganul. Avem și două specii complet sedentare, guguștiucul și porumbelul domestic.
Considerente privind conservarea: Majoritatea speciilor sunt foarte bine adaptate, fără probleme de conservare, care devin problematice datorită creșterilor numerice. Aici un caz special este cel al porumbelului domestic, rezultat al domesticirii acum mii de ani a porumbelului de stâncă, ale cărui efective extrem de numeroase își fac simțită prezența în mod negativ.
Singura specie asupra căreia trebuie să insistăm e turturica, o specie cu probleme mari de conservare în special în vestul Europei. Amenințată de agricultura care îi distruge habitatele și vânată intens în migrație, specia și-a redus populația. Nu avem date certe din România, dar pe baza evaluărilor din trecut a unor fonduri de vânătoare, în migrație erau văzute mii de exemplare (vânate intens și atunci). Datele recente nu mai înregistrează asemenea cifre, astfel, comparativ cu acum 50 de ani de exemplu, situația turturicii pare a fi gravă și la noi.
În județul nostru, aproape de case dar și prin parcuri, cel mai des putem observa guguștiucul și porumbelul gulerat ca specii sălbatice și porumbelul domestic. Celelalte două specii, porumbelul de scorbură și turturica sunt specii ce pot fi observate în afara orașului, deci avem nevoie de o ieșire la aer curat și să fim înarmați cu un binoclu, un determinator și multă răbdare.
Sursa de informare:
https://www.sor.ro/pasarile-lunii-martie-columbidele/
